Răstignirea lui Horea, Cloșca și Crișan (II)

Cum în toată istoria omenirii Iuda este de nelipsit, trădarea nu putea să lipsească nici în martirajul celor trei mari eroi ai românilor. Ei vor fi prinși și predați dușmanilor de preoți și de propriii lor tovarăși de luptă, pretextul fiind tot lăcomia, cei 30 de arginți cu care a fost vândut Iisus.

Astfel, după marile lupte care au zguduit Transilvania, în final fiind învinși în bătălia de la Mihăileni din 7 decembrie, venind iarna, Horea și Cloșca se retrag în munți plănuind ca în primăvară să reia răscoala. Pe 27 decembrie, în timp ce se aflau sub un brad găunos unde au făcut foc să se încălzească, vin pe rând și se așază lângă ei vreo șapte țărani, din care patru aveau puști. După ce s-au adunat, pun mâna pe Horea și Cloșca, pe care îi leagă și îi predau soldaților, nu înainte ca Horea să scoată de la sân și să arunce în foc un sul de hârtii pe care le avea la el. Cei doi sunt duși la Abrud, iar la 2 ianuarie 1785 la Alba Iulia.

Crișan a fost prins tot prin trădare, pentru aceiași arginți murdari, în timp ce rătăcea deghizat ca cerșetor prin Munții Apuseni. Vrând să treacă din satul Lupșa spre Vința, în 30 ianuarie 1785 a fost prins împreună cu fiul și soția sa de nouă țărani, având în frunte pe popa din Cărpiniș, fiind predați soldaților pentru recompensă. Nu este primul caz de preot care își uită credința și alege să joace în viață rolul lui Iuda, deși predica învățăturile lui Iisus. Ni-l amintim pe preotul de la Neamț care avea să facă la fel când marele nostru voievod Petru Rareș, trădat de boieri și părăsit de oaste, a fost nevoit să se refugieze din fața păgânilor. Iar asemenea exemple sunt nenumărate, pentru că indiferent de haina pe care o poartă omul e predispus păcatului și mai ales banului. Așa a fost de când este lumea, așa va fi până la sfârșitul ei…

După ce a fost prins, Crișan este dus la Alba Iulia și întemnițat. Pe 13 februarie va fi găsit spânzurat cu șireturile de la opinci, dar dușmanii se vor răzbuna și pe cadavru. Capul este tăiat și expus în țeapă la Cărpiniș, iar trupul sfârtecat în patru, fiind expusă la Abrud, Brad, Bucium și Mihăileni, unde au fost cele mai mari lupte ale răsculaților. Semn că dușmanilor le era teamă de el și când era mort, pesemne că pe acei călăi îi înspăimânta până și numele de român.

La 26 februarie 1785 se pronunță sentința cu privire la Horea și Crișan. O adevărată răstignire a neamului românesc, pronunțată cu aceeași mârșăvie și lipsă de dreptate ca în cazul lui Iisus. O pedeapsă cruntă cu care dușmanii voiau să îngenuncheze dorința de libertate a unui popor, să bage spaima în el pentru a-l convinge să nu ridice niciodată capul și, mai ales, să aibă curajul să spună că acel pământ este al lor, ca lumea să nu cumva să afle că ei l-au furat fără nici un drept. Cei doi au fost condamnați la moarte prin tragere pe roată de jos în sus, începând cu frângerea picioarelor, iar trupurile lor despicate să fie expuse la fel ca trupul lui Crișan în locuri unde s-au ridicat țăranii români la luptă. S-a interzis aplicarea de lovituri de grație pentru a le curma suferința.

Execuția a avut loc pe un deal situat la sud de cetatea Alba Iulia, care părea să aducă aminte de Golgota de la Ierusalim. După citirea sentinței cei doi sunt împărtășiți de preotul ortodox Nicolae Raț din Maierii Albei Iulii și dați apoi pe mâna călăului. Acesta îl ia mai întâi pe Cloșca, pe care îl leagă pe un pat de lemn în formă de X, forma crucii pe care a fost răstignit apostolul Andrei. Din loc în loc, sub mâini și sub picioare s-au pus bucățele de lemn pentru a spori suferința. S-a folosit o roată de car cu butucul plin și neferecată, prevăzută cu o lamă de fier ca un cuțit. Chinurile lui au durat o oră, dându-și sfârșitul după 20 lovituri de roată pe care le-a primit fără milă. După fiecare trecere cu roata se lăsau câte 3 minute, iar dacă cumva mai îndrăznea să leșine, erau aruncate peste el găleți cu apă până se trezea, și abia apoi se relua pedeapsa. Ultima lovitură se da în dreptul inimii, dar aceasta era intenționat amânată. Iar, după ce martirul și-a dat duhul, călăul cu ajutoarele lui îl despică în mai multe bucăți, ca pe un porc . O moarte mai groaznică nu se putea…

Mii de țărani au fost aduși cu forța să ia parte la execuție, iar pentru a evita vreun incident atât eșafodul cât și publicul sunt puse sub pază militară .

În timp ce Cloșca era torturat, Horea a fost obligat să urmărească execuția, apoi a fost și el legat pe patul năclăit de sânge de pe care a fost dat la o parte cadavrul tovarășului său de luptă. Este torturat și el cu roata, în timp ce privea cum trupul lui Cloșca este ciopârțit de călăi. La ordinul lui Friederich Freiherr von Exkhard, membru al comisiei imperiale de anchetă, care a sesizat freamătul mulțimii nemulțumită de ce se întâmpla, după câteva lovituri care i-au frânt picioarele, Horea primește lovitura de grație. Așa a sfârșit și acest martir sfânt al neamului nostru, simbol al libertății poporului său. 

Oare câți martiri trebuie să mai dăm ca să ne recâștigăm locul binemeritat în lume? Câți oameni trebuie să mai moară pentru ca sângele lor să ajungă la Cer și să strige că vrea răzbunare asupra celor care ne-au năpăstuit? Câtă durere, câtă suferință mai are de îndurat neamul nostru pentru a înțelege cine i-au fost strămoșii și să-și respecte cum se cuvine martirii? Iar între ei se înscriu cu litere de foc acei mari eroi răstigniți pe roată asemenea lui Iisus pe cruce, care și-au dat sfârșitul spre nemurire în ziua de 28 februarie 1785. O zi de neuitat pentru români, pentru că ei s-au jertfit pentru libertatea noastră și pentru că aparțineau acestui pământ, un pământ sacru moștenit de noi încă de la facerea lumii pe care mulți au vrut să ni-l ia, iar unii încearcă și în zilele noastre! Să le aducem recunoștința noastră, iar cei care pot, să așeze cu pioșenie o floare la locul jertfei. Să ne rugăm ca bunul Dumnezeu să-i ierte și să le găsească loc în Împărăția Cerească, unde să fie alături de Hristos și să se adape din apa vieții! Iar, prin ei, și prin ceilalți martiri pe care i-a dat acest pământ de-a lungul veacurilor și mileniilor, să binecuvânteze poporul nostru, să-l apere și să-l ajute să treacă prin toate încercările până la Judecata de Apoi, păstrându-și vatra strămoșească, limba, credința și identitatea națională! Iar în aceste zile, când ne comemorăm eroii, să fim mândri că suntem români, că suntem urmași ai dacilor din vechime, cei mai drepți și mai viteji dintre traci cum spunea cândva Herodot.

Trezește-te popor român! Cinstește-ți eroii și martirii, ei sunt cea mai mare bogăție pe care o ai! Iar când dușmanii îți vor lua tot și vei simți că nu mai ai nimic, să nu te lași pradă deznădejdii, pentru că ei te vor salva! Poartă-i în inimă și în suflet și du-le mai departe amintirea! Așază o făclie la mormântul lor și roagă-i să vină să te ajute! Numai prin ei vei putea răzbi și duce mai departe țelul pentru care au luptat și s-au jertfit pentru ca tu să te mântuiești! Stai treaz, române, nu dormi, clipa biruinței tale este aproape!

Andrei Breabăn