Familia Sîngeap

Suntem obişnuiţi să-i apreciem pe cei care se află în lumina reflectoarelor: vedete de televiziune, actori, sportivi etc. Ne gândim foarte rar la figurile tăcute ale modestiei şi demnităţii. Există însă oameni care, fără ostentaţie, transmit celor din jur lumina caldă a vieţii, a unei vieţi oneste. Ea este adevărata lumină.

S-au stins prea devreme soţii Sîngeap, Lala şi Cornel. Cei care i-au cunoscut, care le-au fost prieteni sau apropiaţi, care le-au fost elevi (amândoi au predat la şcoli din Suceava) vor fi de acord cu mărturia mea că destul de rar o familie transmite celor din jur acel amestec fin şi salutar de demnitate, solicitudine, căldură şi moderaţie, aşa cum a transmis familia Sîngeap. Fiu de preot, Cornel părea mai scorţos şi mai exigent. A avut un temperament flegmatic, pe care însă îl pondera cu o bunătate neaşteptată. În schimb, Lala era, în primul rând, bună şi prietenoasă, o femeie realmente luminoasă. Viaţa lor împreună n-a fost lipsită de necazuri, dar era o viaţă pe care au fost stăpâni. Aceasta se vedea în ordinea din casa lor, în constanţa relaţiilor sociale, în fermitatea cu care îşi respectau convingerile. Nu i-am auzit niciodată vorbind despre compromisuri, oricât de mici. Au alcătuit, amândoi, o familie integră şi au transmis acest lucru celorlalţi. În jurul lor, viaţa căpăta o anumită concreteţe paşnică şi nobilă.

Suceava a avut primari mai buni sau mai răi, consilieri şi directori de instituţii mai buni sau mai răi. Lala şi Cornel Sîngeap au fost dintre acei oameni datorită cărora comunitatea suceveană şi-a păstrat demnitatea şi distincţia. Aceşti oameni există şi merită să-i celebrăm măcar o dată, într-un ziar, aşa cum facem, zilnic, cu vedetele de tot felul.

Arthur Suciu