UN CĂLDUROS BUN VENIT MARELUI DINU SĂRARU

Amintesc mereu de activităţile multiple şi frecvente a românilor din Ţara Sfântă. Festivaluri, recitaluri, conferinţe, lansări de cărţi româneşti şi mai toate chiar în prezenţa multor oaspeţi preţioşi din România natală. Numai pomenesc de desele spectacole de muzică uşoară şi populară în care şi aici apar marii virtuoşi, personalităţi ale acestor genuri. Şi, iată că zilele trecute am avut deosebita surpriză de al avea în mijlocul nostru pe marele cărturar şi om de litere, DINU SĂRARU care la învitaţia Institutului Cultural Român (ICR) din Tel Aviv, a venit să ne bucure cu prezenţa sa cu ocazia “ZILELOR CULTURII ROMÂNEŞTI”. Intr-o sală arhiplină, plină până la refuz cu toţii am asistat la o seară literară dedicată lansării ediţiei aniversare, marcând astfel 40 de ani de la prima ediţie a romanului său “NIŞTE ŢARANI”.

   Venind în întâmpinarea înaltului oaspete care a venit însoţit de amabila şi distinsa sa soţie doamna Viviana Săraru, domnul avocat G. MOSARI, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israilieni de Limba Română (ASILR), intr-un articol publicat în popularul ziar “GAZETA ROMÂNEASCĂ”, urându-i marelui oaspete: “Un bun venit”, a specificat că domnia sa a vizitat până în prezent Israelul de…13 ori.

“Da, dragii mei, acum vin pentru a 14-a oară în Ţara Sfântî, ţară de care sunt pur şi simplu îndrăgostit”…“Ştiţi ce mi-am amintit? In urmă cu câteva decenii am participat la primul cules de cireşe pe muntele Golan” sau…“Doresc în vară să vin cu soţia câteva săptămâni şi să locuim lăngă Marea Mediterană”…

Evenimentul desfăşurat la sediul ICR din Tel Aviv a cărei moderator a fost însuşi Directorul ICR-lui doamna Dr. GINA PANÂ, evenimentul fiind marcat după cum am amintit şi prin lansarea până în prezent a 15 ediţii a romanului “NIŞTE ŢARANI”. A  urmat prezentarea cărţii de către autor, relevând cu această ocazie contextul social-istoric dar şi literar al romanului.

Intervenţiile fiind bogate şi animate, au mai luat cuvântul şi doamna VIVIANA SĂRARU, care a ilustrat printr-o prezentare audio-video fragmente din arhiva Televiziunii Române, scriitorul, criticul literar şi publicistul domnul ZOLTAN TERNER care a amintit despre satul românesc prin prisma operelor lui Zaharia Stancu, Liviu Rebreanu, Marin Preda şi Dinu Săraru cât şi cunoscutul profesor, domnul Dr. JEAN ASKENASY despre:"Dinu Săraru, personalitate contraversata?!"...

Personal am auzit de el şi chiar l-am citit în anii tinereţii mele, iar cu ocazia festivităţii amintite am reusit să aflu mai multe şi de toate despre acest “domn” al literaturii româneşti de azi. Aici, trebuie să mulţumesc mai totul numeroaselor materiale şi interviuri luate de colegii “breslei” noastre. Aşa am aflat că dacă volumul “Nişte ţărani” apărut în 1974 l-am citit, titlul în sine dezvoltă în fapt o "triologie ţărănească", care a continuat în 1993 cu “Iarba vântului”, şi în 1994 cu “Crima pentru pământ”. Totuşi am avut surpriza să aflu că în 2013 a editat şi volumul, “Ultimul ţăran din Slătioara”, afirmând cu supleţe şi multă migală, că,: “…eu sunt ultimul ţăran din Slătioara. Penultimul a murit acum trei săptămâni”. Totul amintindu-ne de cuvintele lui Blaga, “…că veşnicia a murit tot la sat”. Adăugând, că Dinu Săraru a fost şi este un povestitor care cultivă totul cu simplitate, amintesc de intervenţia eseistului Aurel Dragoş Munteanu care îl numeşte cu adevărat “un voluptaş ai povestirii”, el redând în “obsedantul deceniu” parcă ceva asemănător cu “Ion” a lui Liviu Rebreanu sau cu “Maromeţii” lui Marin Preda…

Ne considerându-mă un om al genului cred că este de datoria mea totuşi să complectez, probabil în parte “tabloul” marelui cărturar cu alte volume scrise tot pe teme ţărăneşti, reţinând şi volumele: “Clipa” sau “Dragoste şi revoluţia” vândute şi ele în sute de mii de exemplare, toate concomitent cu înaltele funcţii avute ca: Şeful Secţiei Culturale la Radio, Directorul Teatrului Mic sau Directorul Teatrului Naţional, etc.

Sintetizând toate la un loc, eu ca trăitorul acelor vremuri, mă gândesc şi mă impresionează luciditatea cu care a abordat problema ţărănimii ale acelor vremuri şi felul tratării dramei colectivizării “impuse” ţăranului nostru, fericit şi plin de bucurie că odată cu “revoluţia socialistă” îi vor schimba totul în bine şi prosperitate…!? Aici, revin la cuvintele pline de tâlc ale zilelor de atunci ale criticului Valeriu Râpeanu din 1974, primul editor care nota: < “Nişte ţărani este romanul unui început în proza românească marcând un moment de răscruce”>…

Un fapt care a trezit multă rumoare, zâmbete celor prezenţi este povestea poate banală, dar care cu sinceritatea şi simplitatea povestită au aflat cu toţii “întâmplarea” ivită lui Dimu Săraru, care prin vorba sa retorică am aflat:…“cum a ajuns scriitor”!? Privind vitrina unei librării, atenţia îi fu a trasă de coperta unei cărţi scrisă de Zaharia Stancu: :”Desculţi”. Momentul în sine i-a fost hotărâtor. “Vreau să devin scriitor”…

Ca fapt divers dar bine de ştiut este că celebrul Dinu Săraru împlinind în aceste zile frumoasa vârsta de 83 de ani a dorit să-i sărbătorească aici în Israel, alături de prieteni şi cititorii săi.

de Iosef-Ioju Haimovici