Gabriel MANȚĂ

A fost sau nu CFR Cluj depunctată cu o poală de puncte? A ajuns sau nu pe ultimul loc, aşa cum am tot fost bombardaţi cu ştiri din cele mai diverse medii? Întreb pentru că, dacă luăm informaţia de bună – şi de ce n-am lua-o, că doar „serviciile” au cu totul alte trebi, iar mediafaxu’ continuă să dea ştiri şi în absenţa celui poreclit Croatu’– atunci de ce nimeni n-a operat modificarea în clasament? Intri pe site-ul federaţiei, CFR tronează tot sub tron, adică pe locul 2. Intri şi pe site-ul Ligii, la fel. Deh, funcţionarii, îţi zici, deşi destui ziarişti şi-au găsit loc prin birouri. Îţi dai seama că şi ziariştii rămaşi ziarişti suferă de aceeaşi suficienţă atunci când intri pe site-urile de sport, pe gsp.ro, pe prosport.ro etc. Acest „etc” nu e pus de formă, chiar am intrat pe multe altele, pe care n-are rost să le mai enumăr aici. Nimeni, nicăieri, nu schimbase clasamentul! Nu-i vorbă, până la urmă e trist că s-a ajuns la penalizare, punctele alea au fost adunate pe teren, în ciuda oricăror previziuni, poate chiar în ciuda conducerii, care n-avea bani pentru chestiuni curente, darmite pentru prime la victorii. Întâiul merit este al lui Miriuţă, pe care l-am judecat greşit la începutul campionatului, acesta reuşind să-şi apropie jucătorii şi să-i facă să joace de ruşinea lui. Nu-i vorbă, şi el le-a arătat mereu la conferinţele de presă că e de-al lor. E prea blând să spunem că fosta campioană şi recordmenă pentru România a punctelor obţinute în grupele Ligii Campioanelor este lăsată să moară, mai degrabă este împinsă să moară. Din păcate, CFR-ul a ajuns să valoreze mai mult moartă decât vie. Privind înapoi cu tristeţe, ne dăm seama că banii din Liga Campionilor au otrăvit mai multe echipe. Unirea Urziceni a dispărut în neant, iar Oţelul se zbate să rămână în prima ligă după ce-a fost aproape lapidat de Adamescu, fie primit acolo unde-i este locul. Acum e rândul CFR-ului şi faptul că Steaua rămâne de una singură s-ar putea să nu-i priască.

Ziua în care Hagi a împlinit 50 de ani a fost marcată cu mult festivism. Din acest colţ de rubrică, mă alătur şi eu celor care au plâns în’94, sperând că poate n-au trecut pe lângă ocazia unică a unei vieţi, şi spun doar atât: Mulţi ani, Gicane!