Şcoala românească şi presa liberă

Ne întrebăm dacă ar putea vreodată o ştire de presă să sune astfel: “Un elev a venit dis-de-dimineaţă la şcoală, cu temele făcute, cu o ţinută frumoasă, cu părul tuns decent, cu toate cărţile şi caietele din orarul său la el, cu atitudine corespunzătoare, cu respect pentru instituţia unde a intrat şi pentru dascălii săi. A fost bine educat şi s-a întors bucuros acasă”.  

Evident că nu ar mai fi o ştire senzaţională, că nu prea ar avea rost în graficul editorial. Ea ar părea desprinsă de undeva dintr-o utopie a unui timp îndepărtat.

Evident că normalitatea nu generează nimic senzaţional, atractiv, ceva care să dea bine prin lumea consumatorilor fabricilor de ştiri. Evident că relatările despre munca depusă de profesori, despre salarizarea lor, despre performanţele obţinute de ei prin elevii lor nu prea mai preocupă pe nimeni din afara celor implicaţi în desfăşurarea actului educaţional. Rămâne astfel să ne întrebăm care ar fi sensul mediatizării informaţiilor de către presă, rămâne să ne întrebăm dacă presa va putea vreodată să fie conştientă de faptul că o conştiinţă naţională se constituie, se face şi se reface - la modul ideal vorbind - prin formarea opiniei publice, prin valori şi prin esenţe educative şi culturale.

Indubitabil, atunci când presa scrisă - şi nu numai ea - foloseşte în diversele sale publicaţii informări despre un „Elev de clasa a VI-a din Fălticeni, umilit de profesoara sa” (www.realitatea.net) - sau „Directorul adjunct al unei şcoli fălticenene a tuns forţat un elev din clasa a VI-a” (www.monitorulsv.ro) sau „Anchetă în Suceava: O profesoară a tuns cu forţa un elev” (www.mediafax.ro) sau „Suceava – Anchetă în cazul unei profesoare care i-a tuns bretonul unui elev în timpul orei”(www.emaramureş.ro) sau „Copil umilit la şcoală. Modul revoltător în care o profesoară a vrut să-l facă pe elev să respecte regulile”(www.ziarelive.ro) – imaginea creată de astfel de titluri de articole creează impresia unei catastrofe educaţionale în spaţiul mioritic.  

Răsfoind pe net, mai putem vedea în presa din alţi ani şi alte titluri similare: „Elev tuns de preot în ora de religie. Un elev a fost tuns de preot în mijlocul colegilor în sala de clasă”– 25.05.2011 sau „Un elev a fost tuns de profesoara de română în timpul orelor” - 05.10.2011 ori „Elev tuns cu forţa de dirigintă în timpul orelor” – 21.01.2011 (www.ziare.com), însă subiectele de acest fel nu s-au mai repetat deloc după ce profesorii respectivi şi-au primit mustrarea de rigoare. Elevii noştri află la şcoală de faptul că mass-media are mai multe roluri, dintre care cel de formare a opiniei publice pare să fie esenţial. Ei şi părinţii lor ar putea să creadă că ar fi oportun şi stringent să se facă ceva în faţa acestor atacuri la adresa tineretului care se bucură de spiritul liberal al democraţiei înfloritoare dintr-o ţară civilizată. Ceva ar putea părea că e de făcut cu tagma profesorilor care nu mai au controlul asupra propriului lor comportament, care după ce topesc sume imense din bugetul statului nu sunt capabili să tolereze modelele timpului. Aşa am putea să privim lucrurile dacă am fi lăsaţi să ne informăm uneori doar din unele din publicaţiile de informare în masă. Aşa se face constant şi temeinic educaţia gusturilor publicului larg pentru ştirile legate de învăţământul din România.

Desigur, vrem să vorbim aici despre un aspect minor al problematicii educaţionale, despre tunsoarea elevilor din şcoala românească, dar totodată şi de cadrul în care se încadrează fenomenul. Alte situaţii care privesc accidente grave din spaţiul şcolar, unde se îneacă elevi în fosele toaletelor, unde se petrec scene care fac parte din lumea interlopă, unde apare şi consumul de droguri mai dure sau mai uşoare ş.a. sunt alte realităţi relevate de presă, situaţii şi evenimente de care ne putem mira uneori în unele din şcolile noastre. Evident că presa trebuie să semnaleze, să prezinte şi să condamne abateri şi abuzuri şi poate că multe din ele se soluţionează prin dezvăluirile sale. Însă, în acelaşi timp, aşa se denigrează uşor şi constant imaginea de sine a unei naţii care, după ştiri de genul celor de la ora 17, nu mai poate ajunge să viseze la formarea de valori, la o adevărată educaţie într-un astfel de mediu.

De aici şi până la invective care pot apărea în spaţiul virtual, în pieţele urbane sau rurale, verdicte ale opiniei publice, ale unor astfel de consumatori de senzaţional, precum: “profesori comunişti, proşti, incapabili, mediocri, buni de transferat sau de destituit” ş.a. – nu mai rămâne mult. Pare mai mult decât evident că aceste păreri sunt date la prima întâlnire a unor astfel de situaţii de oameni care n-au habar de resorturile sistemului educaţional românesc.

Dacă şi dascălii ar avea de spus ceva despre acest incident – petrecut luna trecută şi prea mult mediatizat din urbea fălticeneană - cu siguranţă că nu ar fi atât de acuzatori, cu siguranţă că ar vrea să ştie mai multe despre întâmplare şi despre cauzele apariţiei sale. Apoi şi numai apoi, dascălii şi cei care pot empatiza cu ei, ar fi ridicat piatra pentru a o arunca. Ar mai rămâne totuşi să ne mai întrebăm dacă presa a relatat corect motivele care stau în spatele “gestului neinspirat” de la “şcoala II”, dacă jurnaliştii au reprodus bine peisajul în care elevul a provocat intenţionat reacţia profesoarei sale şi dacă au mai urmărit apoi ameninţările, denigrarea instituţiei şcolare şi procedurile juridice pe care părinţii săi vor să le aplice pentru a stoarce lacrimile şi banii dascălului implicat.

Ajungem astfel să ne întrebăm cine pe cine loveşte şi de unde are cineva – educat sau foarte puţin educat – dreptul să lovească în oameni ai şcolii şi implicit în şcoala românească. Ajungem astfel să ne gândim că legea învăţământului actual trebuie să se schimbe în multe privinţe şi mai ales în sensul constituirii unui cadru pentru armonia între profesori, elevi şi părinţi. Ajungem să considerăm că regulamentele şcolare nu mai pot să nu cuprindă proceduri clare pentru situaţii ca acestea - sau cum mai pot fi multe altele mai puţin sau mult mai grave – momente şi incidente care ating armonia din acest cerc social.

Poate prin astfel de măsuri şi prin bunăvoinţa mass-mediei – care ar putea fi mai atentă cu intensitatea publicării unor ştiri defăimătoare din mediul educaţional şi ar putea pune mai mult accent pe ideea de normalitate - vom putea vedea, treptat, în altfel de culori şcoala românească. Poate aşa vom vedea o şcoală unde - şi de unde – satisfacţie vor avea pe chip nu numai elevii sau părinţii care au pus la punct profesori, ci şi profesorii care se bucură constant de aprecierea societăţii din care fac parte.

Prof. BENŢA Codrin,

lider de sindicat la Colegiului Naţional “Nicu Gane” Fălticeni