O nouă atracţie pe site-ul ediţiei globale a New York Times este rubrica intitulată „De unde ne vin muncitorii?” şi subintitulată oarecum supărător urechilor noastre sensibile: „Harta interactivă a ţărilor ce alimentează cu lucrători industria americană”.

De ce ne-ar preocupa pe noi o asemenea întrebare?, mă puteţi chestiona. Dacă tot s-au dus pe Noul Continent, ducă-se fără griji şi bine că şi-au găsit de lucru pe-acolo, nu-i aşa? Cu siguranţă că aşa este şi departe de mine năravul de a plânge de milă sistemului de educaţie românesc jumulit de roadele sale tocmai de către avuţii planetei. Aşadar, departe de mine gândul de a mormăi refrenul cu „Noi îi şcolim şi alţii profită,” cu varianta mai oţărită: „După ce că suntem săraci, mai investim şi-n educaţia viitorilor cetăţeni americani/ francezi/ britanici etc!”  Ca şi cum aici ar fi vreun paradox! Ce vreau să subliniez este nu cinismul americanilor de a număra oile trecute dealul şi intrate în turma lor, turmă care, în paranteză fie spus, întotdeauna a avut parte de păşuni mai mănoase decât cele mioritice. Nu despre asta vreau să vorbesc (deşi numai despre asta am vorbit până acum). Ce mi se pare interesant, dincolo de aceste considerente despre care nu e politically correct să vorbim, aşa că nu vorbim, este preocuparea ciobanului american de a-şi număra oile şi de a vedea de unde-i vin cele mai năzdrăvane, vorbitoare de limbă engleză şi rapid adaptabile la noul mediu corporatist în care se aruncă de bună voie şi nesilite de nimeni. Şi ce treabă avem noi cu asta?! Exact! Nici una.

 

Ne-a intrat în cap că nu ştim decât să culegem căpşune şi ponoase

Noi şcolim oamenii (se vede treaba că bine, din moment ce se descurcă binişor oriunde pleacă) pe bani puţini şi muncă multă (şi prost plătită şi prost văzută). După ce-i şcolim nu ne mai batem capul să aflăm ce se petrece cu ei, dacă banii şi munca şi-au atins în vreun fel scopul, dacă şi-au găsit de lucru aici, în ţara lor, care a investit bani (mulţi totuşi, pentru o ţară săracă) şi muncă (nu mai zic nimic!) în pregătirea lor. Ne-a intrat în cap ideea că nu ştim decât să culegem căpşune şi ponoase - din Spania, respectiv, Italia - dar iată că o mulţime de români cu meserii învăţate în facultăţi şi licee bune din ţară ne arată că, dincolo de ocean, şi-au găsit ocupaţii bine plătite şi onorabile. Trebuie subliniat că munca este onorabilă oricum (în America), dar e dezirabil să iei şi bani buni pe ceea ce faci tocmai pentru a consolida respectul pentru muncă şi educaţie (în România). Mărturisesc că am văzut acolo portari de cămine studenţeşti, poliţisti, pompieri, lucrători la deratizare, vânzători etc. atât de pătrunşi de importanţa muncii lor că-ţi transmiteau şi ţie mesajul viu şi convingător că lumea se învârte şi datorită lor sau mai ales datorită lor.

Revenind la topul ocupaţiilor afişat de New York Times, mă întreb de ce l-or fi făcut, la urma urmei? E bineştiută fascinaţia lor faţă de melting pot-ul etnic, mojarul uriaş în care toate naţiile mapamondului se tot amestecă, adăugând propria savoare şi culoare întregului, numit „poporul american”.

Şi totuşi, cui foloseşte să vadă că, printre atâtea alte ţări, România oferă SUA peste 1.000 de chelneri şi coafeze, dar, atenţie!, tot atâţia scriitori şi artişti de toate felurile, vreo mie de gunoieri, dar tot atâţia cercetători, başca 2.500 de doctori şi încă pe-atâţia profesori. Poate că nouă ar trebui să ne folosească această hartă. E ca atunci când, după ce ţi-ai achitat toate facturile, ratele, ţi-ai făcut şi cumpărăturile, te prinzi cu mâinile de cap şi te întrebi ce-ai făcut cu banii, unde or fi dispărut de parcă i-a înghiţit pământul. Şi iei lista la bifat: am plătit asta şi cealaltă şi 5.800 de manageri în SUA, vreo 3.000 de softişti tot pe-acolo şi alţii ca ei prin toată Europa şi-n lumea largă şi mulţi, mulţi ca ei acasă, în România. Cine a făcut toate acestea? Noi toţi. Cu ce bani? Ai noştri, mulţi-puţini. Cu ce muncă? A profesorilor. Care profesori? De unde? Din SUA? Din Europa? Din lumea largă? Nu, din România. A, uitam să menţionez, şi din Suceava.

(Conf. univ. dr. Luminiţa - Elena TURCU)

 

Topul ocupaţiilor pe care le au românii adoptaţi de SUA, conform New York Times International

Ocupaţia	Număr de lucrători	Marja de eroare +/-
1. Manageri şi administratori	5.800	+/- 20%
2. Comerţ	4.900	+/- 21%
3. Constructori calificaţi	3.000	+/- 27%
4. Specialişti în software	2.900	+/- 28%
5. Infirmieri. Muncitori sanitari	2.600	+/- 29%
6. Personal administrative şi cleric	2.600	+/- 29%
7. Doctori	2.500	+/- 30%
8. Profesori	2.300	+/- 31%
9. Ingineri şi arhitecţi	2.300	+/- 31%
10. Şoferi. Muncitori în transporturi	1.700	+/- 36%
11. Lucrători în salubritate	1.400	+/- 40%
12. Contabili. Lucrători în domeniul financiar	1.300	+/- 42%
13. Mecanici. Maşinişti. Personal întreţinere utilaje	1.300	+/- 42%
14. Scriitori. Artişti	1.300	+/- 42%
15. Muncitori pe linii de asamblare	1.100	+/- 45%
16. Asistenţi medicali	1.100	+/- 45%
17. Cercetători	1.000	+/- 47%
18. Chelneri. Ospătari	1.000	+/- 47%
19. Muncitori domestici	800	+/- 53%
20. Muncitori constructori necalificaţi	700	+/- 57%
Total persoane pentru toate ocupaţiile	68.000	Schimbare între anii 1990-2007:  +110%

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ocupaţia de profesor în România şi topul ocupaţiilor românilor din SUA.

Comentarii