Narcis SIRETEANU

Am un bun prieten, care e foarte milos. Exagerat de milos, aş putea spune. Un lăcrămos, un tip foarte uşor impresionabil la orice înseamnă suferinţă umană şi nu numai umană. E în stare să ia atitudine când e maltratată până şi o râmă destinată pescuitului la undiţă. Prietenul meu e unul care îşi sună cunoscuţii din proprie iniţiativă, pentru a face colecte, când sunt în discuţie acţiuni de ajutorare în folosul oricărei fiinţe de pe planetă.

Cunoscându-i profilul, am foarte suprins de atitudinea manifestată în faţa mea, în urmă cu două zile, când vestea morţii fostului deputat Vlad Hogea era proaspătă.

- Hogea fiind extremistul acela, care era capabil să comande evrei prăjiţi la micul dejun, nu? Ăla care-a fost la partidul lui Vadim Tudor, după aia a trecut la partidul analfabetului Becali, apoi în ograda penalului Voiculescu, urmată de ograda ştirbului Dan Diaconescu...

-Da, chiar acela. A fost deputat în câteva mandate, a fost şi observator în Parlamentul European. Păcat, că era om tânăr...

-Ia o pauză! Mă lasă cu totul indiferent moartea sa. Nu mă atinge câtuşi de puţin. Te-aş ruga, dacă eşti bun, să schimbăm subiectul, ca să nu încep să vorbesc după cum merită... 

M-a lăsat fără cuvinte lipsa de compasiune manifestată de prietenul meu. Nici măcar nu l-a interesat motivul morţii tânărului fost deputat. Nu aşa îl cunoşteam eu. Unde era firea lui simţitoare?

Dar l-am înţeles îndată. Nu el se înrăise de la sine, din senin. Ci politicienii din ţara noastră l-au silit să devină aşa. Nu peste noapte, ci în decursul timpului. În 25 de ani, care înseamnă, vă reamintim, un sfert de secol. Atitudinea lor egoistă, lipsită de orice scrupul moral, surdo-mută la suferinţele poporului i-a provocat prietenului meu o reacţie de indiferenţă totală.

Tot mai mulţi români sunt ca prietenul meu. Dacă aceşti politicieni sunt vii sau morţi, pentru lumea de rând tot una este.   

Acest text este un pamflet şi trebuie tratat ca atare.