Cum se „petrece“ un adevărat Revelion

Parcă mai ieri am păşit în anul mântuirii 2014 şi iată, prin bunăvrerea Cerescului Tată, ne pregătim să desluşim tainele noului an, pe care ni-l dorim cu toţii aducător de roade îmbelşugate. Peste tot se vorbeşte în aceste zile de multe bilanţuri; cu ce ne-am îmbogăţit în anul ce tocmai îl petrecem, ce fapte bune, ce împliniri am izbutit să înscriem în cartea vieţii şi ce a mai rămas de împlinit în anul ale cărui zori mijesc la orizontul timpului. Cugetând adânc la sensurile vieţii, la faptul că timpul tace şi se scurge, este firesc să fim cuprinşi de simţăminte contradictorii în prag de an nou. Ne bucurăm că se sfârşeşte cel vechi, dar deopotrivă suntem cuprinşi şi de tristeţe, căci ni s-a mai scurs un an din viaţă. La fel, ne bucurăm că îl întâmpinăm pe cel nou, dar suntem cuprinşi de nelinişti legate de problemele, greutăţile presărate pe parcursul lui. Numai gândul la Creatorul cerului şi al pământului ne face să privim cu bune nădejdi la răsăritul noului an. Eminescu a surprins genial aceste prefaceri şi gânduri care ne încearcă pe toţi la cumpăna dintre ani: „Cu mâine zilele-ţi adaogi/ Cu ieri viaţa ta o scazi/ Şi ai cu toate astea-n faţă/ De-a pururi ziua cea de azi.“

Îndeobşte lumea modernă nu mai are timp la astfel de cugete la cumpăna dintre ani, înlocuind priveghiul ce se făcea odinioară în sfintele noastre aşezăminte, biserici şi mănăstiri, ori chiar în casele bunilor creştini, cu mult trâmbiţatele revelioane. Însăşi etimologia cuvântului din latină ne arată că la origini „revelionul“ însemna veghe, deşteptare. Ca în cazul multor sărbători, societatea consumistă, care pare a pune stăpânire tot mai mult pe vieţile noastre, a transformat veghea, rugăciunea din noaptea Anului Nou într-o petrecere, care „ajută“ oamenii prin euforia momentului şi aburii bahici să uite că timpul este dar al Cerului şi că fiecare clipă a existenţei noastre trebuie pusă în slujba dobândirii timpului veşnic în comuniune cu Dumnezeu şi sfinţii Lui. Cu mult timp în urmă, Sfântul Ioan Gură de Aur a glăsuit: „Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte“. Cât de actuale sunt cuvintele dumnezeiescului părinte!

Având în vedere toate acestea, unde ar fi, credeţi, mai potrivit să ne aflăm în noaptea dintre ani? „Petrecând în restaurante, pensiuni, cabane, ori pe la casele fiecăruia“, vor răspunde unii. Alţii vor fi de părere că alăturându-se mulţimilor citadine la petrecerile organizate în aer liber cu muzică devenită zgomot asurzitor şi multă şampanie risipită ar fi mai potrivit. De câţiva ani încoace, sfânta noastră Biserică face apel să petrecem un autentic revelion; să priveghem, să ne rugăm aflându-ne în compania lui Dumnezeu, Cel care a pus vremile şi stăpâneşte veacurile. De ce în biserică? „Ne-am putea ruga şi acasă“, vor răspunde cei mai comozi. Lor şi nu numai le răspundem că doar în biserică înţelegem cel mai bine cum timpul se întâlneşte cu veşnicia, fapt împlinit mai întâi în Persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos. El, Cuvântul lui Dumnezeu, Cel veşnic de zile, a coborât printre noi, nu din curiozitate de a fi om, ci ca să ne arate nouă calea la ceruri; El, Mântuitorul lumii, ne-a învăţat să împlinim fiecare în parte această simbioză dintre eternitate şi timpul creat, căci în măsura în care petrecem cu şi în Dumnezeu deja pregustăm din veşnicie, ne obişnuim cum e să fii în compania lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui. Aşa înţelegem slova Sfintei Evanghelii: „Împărăţia Cerurilor este în voi“. Veşnicia începe din această lume în măsura în care ne facem timp în efemera noastră existenţă pământească să ne întâlnim cu Nemurirea. Ce petrecere lumească îţi poate oferi o astfel de experienţă unică? Nici cele mai exclusiviste restaurante şi hoteluri, nici grandioasele concerte organizate în noaptea dintre ani nu pot dărui oamenilor această şansă.

De aceea, să ne îndreptăm paşii către sfintele locaşuri, unde Hristos ne aşteaptă să ne binecuvânteze noul an, 2015, cu sănătate şi cu belşug de har care să rodească în noi spor în credinţă şi în năzuinţa de mai bine, umplându-ne casele cu grâu, vin şi untdelemn.

Noi, mulţumindu-I cu nesfârşită recunoştinţă şi neuitând că timpul este „intervalul în care Dumnezeu aşteaptă răspunsul nostru la oferta iubirii Sale“, să avem bune nădejdi că în 2015 vom reuşi fiecare în parte să dăm mărturia şi răspunsul iubirii noastre la iubirea nemărginită pe care ne-o arată Dumnezeu, Cel în Treime închinat.

(arhim. Mihail Daniliuc)