Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 9 iul 2012 - Anul XVII, nr. 157 (5062)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9751 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5879 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Chevrolet introduce noul Cruze Station Wagon

Chevrolet aduce pe piața europeană un model de familie. Cruze Station Wagon completează gama actuală a modelului Cruze cu vânzări de peste 1,3 milioane de unităţi în întreaga lume, până în primul trimestru al anului 2012. Acesta a fost conceput ţinându-se cont de aceste nevoi şi de diferitele stiluri de viaţă ale clienţilor.

Varianta SW duce mai departe limbajul de design sportiv întruchipat de variantele Cruze sedan şi hatchback.

Autovehiculele echipate cu tehnologia Start/Stop vor prezenta un afişaj pe panoul de instrumente cu un meniu de asistenţă pentru conducere ecologică. Datorită Sistemului de acces fără cheie, de pornire/oprire prin buton (PEPS), o dotare opţională nouă pentru modelul Cruze, şoferii vor putea să descuie şi să încuie portierele şi să-şi pornească autovehiculele fără cheie. 

Începând din vara acestui an, nou-nouţul sistem infotainment sofisticat Chevrolet MyLink va fi disponibil cu modelul Chevrolet Cruze.

Interiorul modelului Cruze Station Wagon oferă un spaţiu generos, atât pentru ocupanţi, cât şi pentru bagajele pe care aceştia doresc să le transporte. Podeaua portbagajului acoperită cu mochetă are o lungime de 1.024 mm în configuraţia standard şi oferă un volum de încărcare până la linia lunetei de 500 de litri. Atunci când scaunele spate sunt pliate (în raport de 60/40), poate fi transportată o încărcătură cu un volum de aproximativ 1.478 de litri, până la plafonul autovehiculului.

Sub capotă, un motor pe benzină de 1,4 litri, cu supraalimentare şi un motor diesel de 1,7 litri vor completa gama de sisteme de propulsie, pe lângă motoarele pe benzină de 1,6 şi 1,8 litri şi motoarele diesel de 2 litri deja disponibile. Motorul pe benzină de 1,4 litri, cu supraalimentare, furnizează o performanţă asemănătoare motoarelor cu cilindree mai mare, consumând mai puţin carburant şi având o amprentă de carbon mai mică. Combinat cu o transmisie manuală cu şase trepte de viteză standard, acesta dezvoltă o putere de 140 CP şi generează un cuplu maxim de 200 Nm. În regim mixt, motoarele turbo pe benzină de 1,4 litri consumă 5,7 litri/100 km.

Motorul diesel de 1,7 litri, echipat cu un turbocompresor cu intercooler, dezvoltă o putere de 130 CP, care propulsează varianta station wagon la 100 km/h în 10,4 secunde şi atinge o viteză maximă de 200 km/h. Cu un consum de carburant de 4,5 litri/100 km în regim mixt şi un nivel al emisiilor de CO2 de 119 g/km, motorul diesel de 1,7 litri este cea mai economică unitate de propulsie integrată într-un model Chevrolet Cruze.  

În standard se oferă şase airbaguri standard, controlul electronic al stabilităţii, controlul tracţiunii, precum şi sistemul de antiblocare la frânare cu patru canale contribuie la performanţa excelentă în materie de siguranţă, cinci centuri de siguranţă cu fixare în trei puncte, sistem de ancorare ISOFIX pe cele două locuri laterale ale banchetei din spate şi un pedalier retractabil.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Chevrolet introduce noul Cruze Station Wagon.
Dezmembrări Camioane Suceava •  •  •  •  •  •  • 
 Vizualizări articol: 1309 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Chevrolet introduce noul Cruze Station Wagon0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Auto

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei