Tiberiu AVRAM

Învăţământul românesc se duce de râpă, iar acest lucru se vede foarte clar din rezultatele de la examenul de bacalaureat din acest an şi de anul trecut. Principala vină pentru această situaţie o au politicienii. De la toate guvernele care s-au perindat în ultimii zece ani pe la conducerea ţării.

În primul rând, s-a hotărât că toţi românii trebuie, obligatoriu, să aibă liceul. De parcă nu ar fi putut lucra în agricultură, la strung sau pe şantier doar cu zece clase şi, eventual, o şcoală profesională. Probabil că această hotărâre are în spate şi nişte motive pur financiare, şi anume crearea unor hoarde de studenţi pentru nenumăratele facultăţi private. Căci, pasul următor a fost crearea unei Românii în care aproape toţi absolvenţii de liceu trebuie să fie studenţi (şi dacă nu prind loc la stat, merg, evident, la particulară), jumătate dintre locuitori trebuie să aibă minim un master şi cel puţin un sfert să fie doctori.

În al doilea rând, s-a decis ca, în învăţământul românesc, să primeze nota. La intrarea la liceu se ţine cont de media din gimnaziu, iar la admiterea la facultate se ţinea cont, până anul trecut, şi de media din timpul liceului. Ce a rezultat? Din clasa a V-a, elevii au ştiut că trebuie să aibă medii mari, dacă se poate chiar maxime, la toate obiectele de studiu. S-a ajuns, vorbesc de cazul Sucevei, ca, în clase întregi, mai bine de jumătate dintre copii să aibă 10 pe linie. Cine a făcut o şcoală cât de cât serioasă ştie ce înseamnă acest lucru. Să fii perfect la toate materiile, semestru de semestru, timp de patru ani. Ar putea exista câteva cazuri, dar zeci de copii în fiecare şcoală, an de an... Cam imposibil, mai ales dacă ne aruncăm fugar un ochi asupra generaţiilor actuale. Cică modelul acesta, cu admiterile în funcţie de note, este luat după nu ştiu ce sistem occidental. Cam aşa s-au implementat multe în ţara noastră. După sisteme germane, franceze, americane, fără a se vedea dacă sunt adecvate felului nostru de a fi. Şi uite aşa ajungem la părinţi. Pe mulţi dintre aceştia nu îi mai interesează ce ştiu copiii, ci doar ce note au. Importantă e nota, nu ce ştie copilul. Şi s-a văzut şi anul acesta, la evaluarea naţională, cum foarte mulţi copii cu medii mai mici în şcoala generală au luat la examen note mai mari decât colegii lor cu 10 pe linie sau cu medii apropiate de cea maximă. Ce înseamnă acest lucru? Că mediile acelea foarte mari nu reflectă realitatea. Că multe dintre mediile de 10 nu arată cât ştie elevul. Ci, hai să recunoaştem, arată cât a cărat părintele la profesori. Ne tot codim să spunem lucrul acesta, dar ştim cu toţii realitatea. Unii părinţi cară la greu, de-a lungul anilor de şcoală, diverse atenţii profesorilor copilului lui. Copilul primeşte note mari pe baza cadourilor duse de părinţii. Inconştienţa acestor părinţi şi a profesorilor respectivi fac rău în primul rând copilului. Elevul nu are nici o vină. El învaţă de la părinţi că totul se poate cumpăra. Învaţă de la profesori că oricine sau orice poate fi cumpărat. Timp de patru ani are impresia că tinde spre categoria geniilor, dar se trezeşte la primul examen serios.

Eu sper că lucrurile se vor îndrepta. De anul acesta, din câte ştiu, la admiterea la facultate nu se mai ţine cont de media din liceu, ci doar de media de la bac. Un prim pas înainte. Cred că vor mai urma şi alţi paşi. Cum ar fi reintroducerea examenelor de admitere. O variantă care mi se pare mult mai corectă decât compararea mediilor obţinute pe banii părinţilor cu cele obţinute de elevii care au muncit pe brânci.