Ford adaugă valoare familiei prin gama bogată a monovolumelor care pun accent pe spaţiu, funcţionalitate şi versatilitate. Veteran în domeniu, Galaxy
este un exemplu în ceea ce priveşte raportul dintre dotări, performanţe şi preţ.
Monovolumul măsoară 4.82 metri cu 18 cm mai mult decât vechea generaţie, a câştigat 6 cm în lăţime ajungând la 1.85 metri iar înălţimea a fost uşor ajustată pentru a da aerodinamicii ceea ce este al ei.
Garnisirea habitaclului este întotdeauna un bun prilej de a demonstra până la cel nivel al bunului gust se poate ajunge. Pielea de calitate, lemnul şi coloristica bordului se îmbină armonios lăsând impresia unui interior fără cusur. Tabloul de bord este simplu cu o parte din comenzi pe volan, iar consola centrală are în centru levierul schimbătorului de viteze. Exteriorul nu face notă discordantă cu habitaclul. Linia generală a maşinii este una sportivă şi musculoasă, care dă senzaţia de siguranţă şi agilitate.
La drum Galaxy va fi un partener ideal, nu numai datorită dimensiunilor, dar şi a dotărilor.
Spre deosebire de vechea generaţie, noul Galaxy exprimă mai clar stilul Ford, este o generaţie schimbată din temelii, originală ca design, bogată ca dotări şi, atenţie!, mai ieftină cu cel puţin 150 de euro decât vechiul model.