Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că astăzi, în frunte cu premierul Victor Ponta, "parte din clasa politică a dat cel mai penibil spectacol" legat de cunoaşterea funcţionării Uniunii Europene.
Traian Băsescu a menţionat că nu doreşte o confruntare cu nimeni, dar vrea soluţii corecte, constituţionale.
"România trebuie să aibă ceea ce au toate statele reprezentate pe diverse structuri ale UE şi anume legitimitate", a spus el.
Preşedintele a adăugat că înţelege că astăzi s-a adoptat o declaraţie în baza căreia să se modifice Constituţia.
Dacă premierul doreşte o bună cooperare, să aibă în vedere respectarea instituţiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, dacă premierul Victor Ponta "doreşte o bună cooperare cu preşedintele, trebuie să aibă în vedere că nu omul, dar instituţia trebuie respectată", şeful statului referindu-se la "atacurile" premierului de la momentul la care i-a "pus în mână" mandatul
Băsescu a spus că, dacă într-adevăr prim-ministrul doreşte o bună colaborare cu preşedintele, trebuie să înţeleagă că nu omul, dar măcar instituţia prezidenţială trebuie respectată, altfel nu va funcţiona coabitarea.
Referitor la faptul că premierul Victor Ponta a declarat, după votul din Parlament privind nivelul de reprezentare a României la UE, că doreşte să aibă o nouă întrevedere cu preşedintele pentru discuţii pe această temă, Traian Băsescu a spus că prim-ministrul este oricând binevenit.
"E binevenit oricând, numai să mă anunţe când are timp", a spus Băsescu.