Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 13 mar 2012 - Anul XVII, nr. 60 (4965)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9763 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6386 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul unei fetiţe moarte după ce a căzut în fosa septică

Poliţiştii de la IPJ Dâmboviţa au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, în cazul a trei fetiţe de la şcoala din Viişoara, căzute în fosa septică şi a morţii uneia dintre ele, în urma anchetei urmând să fie stabiliţi vinovaţii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa, ancheta este în desfăşurare, iar poliţiştii şi procurorul de caz continuă audierea persoanelor implicate şi a martorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Este un dosar penal întocmit pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, iar ancheta aflată în derulare urmează să stabilească responsabilităţile şi persoanele vinovate, în funcţie de probe", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dâmboviţa, agentul Raluca Florescu.

Primele date ale anchetei arată că unitatea de învăţământ avea autorizaţie de funcţionare şi autorizaţie sanitară.

Incidentul a avut loc, ieri dimineaţă, în jurul orei 10.00, la Şcoala generală din satul Viişoara, comuna Ulmi, într-o pauză, când trei fetiţe de clasa a II-a au mers să se joace la fosa septică din curtea unităţii, sărind pe plăcile din beton care o acopereau.

La un moment dat, una dintre plăcile din beton s-a prăbuşit, iar cele trei fetiţe au căzut în fosă. Două dintre fetiţe au fost salvate de către îngrijitorul şcolii, iar cea de-a treia, în vârstă de opt ani, a fost scoasă decedată, după ce lipsa ei a fost constatată cu întârziere.

"Descărcam lapte în curtea şcolii, le-am auzit ţipând pe fete şi m-am dus la fosa septică. Una era până la brâu în fosă, alta era până la gât. Le-am scos repede, le-am dus în clasă, unde doamna directoare, care este şi învăţătoarea fetiţelor, a făcut prezenţa. Eu le-am întrebat pe fete dacă mai erau cu cineva, ele mi-au spus că nu. După ce s-a făcut prezenţa s-a constatat că lipseşte o fată de opt ani. M-am dus cu o cange şi am verificat locul, am găsit fesul fetei moarte, iar între timp doamna directoare sunase la pompieri", a declarat Mihai Daniel, îngrjitorul unităţii de învăţământ.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa afirmă că sancţiunile în acest caz vor fi drastice, existând probleme atât în ceea ce priveşte supravegherea copiilor, cât şi privind securizarea locului.

"Locul unde era haznaua trebuia împrejmuit. Erau trei plăci de beton care erau sprijinite pe o muchie de beton cu o suprafaţă îngustă. Două plăci au cedat, una a rămas. Grupurile sanitare sunt construite din 2002, iar împrejmuirea revine autorităţilor locale. Poate că elevii ar fi trebuit să fie supravegheaţi mai bine de profesorul de serviciu şi de învăţătoare. Vom lua măsuri absolut drastice. Sunt două aspecte: odată supravegherea copiilor, apoi securizarea locului", a declarat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa, Sorin Ion.

La rândul său, Loredana Stan, directoarea şcolii din Viişoara, susţine că elevii au rămas nesupravegheaţi cel mult cinci minute şi că nimeni nu a văzut-o pe fetiţa decedată, copiii salvaţi spunând clar că erau singuri în acel loc.

Stan, care este şi învăţătoarea celor trei fetiţe, a declarat că incidentul s-a petrecut între pauza de la ora 9.40, iar ea a stat cu elevii în clasă 10 minute, cât timp şi-au mâncat sandviciurile, după care i-a trimis la toaletă.

 

Tatăl unui elev semnalase pericolul

Tatăl unui elev de la şcoala din comuna dâmboviţeană Ulmi, unde o elevă de opt ani a murit înecată în fosa septică, susţine că, în urmă cu două luni ar fi spus, atât conducerii şcolii, cât şi celor din Primărie cât de periculoasă e toaleta unităţii de învăţământ, dar i s-a răspuns că nu sunt fonduri

Conform Pro Tv, părinţii copiilor care învaţă la şcoala din Ulmi se întreabă de ce nu a protejat nimeni zona în care se afla fosa septică.

Andrei Ioniţă, tatăl unui elev, afirmă că a semnalat situaţia dar i s-a răspuns că nu sunt fonduri şi nu s-a luat nicio măsură.

La rândul ei, directoarea şcolii, Loredana Stan, spune: "Era placă de beton mare, copiii s-au dus probabil să se joace acolo, le-am spus de mii de ori să nu ajungă acolo!".

Sorin Ion, inspector general şcolar al ISJ Dâmboviţa, consideră că tragedia ar fi putut fi evitată dacă li s-ar fi interzis copiilor accesul în zona din spatele toaletei, "şi asta s-ar fi putut face pur şi simplu cu o plasă de sârmă de câţiva metri".

Toaleta şcolii a fost renovată acum zece ani şi de atunci nu a mai verificat nimeni construcţia, relatează Pro TV. Primăria, care administrează şcoala şi tot ce înseamnă lucrări, dă vina pe conducerea unităţii de învăţământ şi spune că, dacă ar fi primit o sesizare, ar fi intervenit.

 

Viceprimar Ulmi: Nu am cunoştinţă despre vreo solicitare pentru construirea unei toalete interioare

Viceprimarul comunei Ulmi, judeţul Dâmboviţa, a declarat, luni, că nu are cunoştinţă despre vreo solicitare scrisă sau verbală privind construirea unei toalete interioare din partea directoarei şcolii generale din satul Viişoara, unde o elevă de opt ani a murit înecată în fosa septică.

Loredana Stan, directoarea şcolii din Viişoara, care era şi învăţătoarea fetiţei decedate, declara că a făcut cerere pentru toalete interioare, însă nu au existat bani.

Viceprimarul din Ulmi Ştefan Predescu a afirmat însă că nu ştie să fi existat o solicitare privind construirea toaletei în interiorul şcolii.

"Nu s-au primit solicitări să se facă toaleta în interior. Eu cel puţin nu am cunoştinţă despre o asemenea solicitare din partea conducerii unităţii de învăţământ de aici. Poate ştie domnul primar, eu nu ştiu să fi existat solicitări în acest sens, dar dacă au fost, ele trebuie să existe la primărie", a declarat viceprimarul comunei dâmboviţene Ulmi, Ştefan Predescu.

Mama fetiţei a declarat că fiica sa se îngrijea bunica ei care locuia singură.

"Locuia aici cu bunica, avea grijă de ea, veneam şi eu ziua aici, iar noaptea dormea cu bunica şi avea tot timpul grijă de ea. Era un copil extraordinar, dar uitaţi-vă şi dumneavoastră că doar opt ani m-am bucurat de ea. Nu mai pot sunt disperată, era un copil extraordinar, făcea în toamnă nouă ani. Venea şi îmi arăta carnetul şi spunea «uită-te mamă să-ţi arăt ce note bune am luat». Sunt distrusă!", a spus Marinela Drăgan, mama fetiţei.

Fetiţa decedată se numeşte Bunghiu Nicoleta Alexandra, iar mama acesteia, Marinela Drăgan, era divorţată de tatăl copilului, fiind recăsătorită cu un alt bărbat, cu care mai are un copil.

Fetiţa, în vârstă de opt ani, a murit înecată, luni, în fosa septică din spatele şcolii, după ce dalele de beton care acopereau fosa s-au prăbuşit. Alte două colege ale ei au căzut şi ele, dar au fost salvate de mecanicul unităţii de învăţământ.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul unei fetiţe moarte după ce a căzut în fosa septică.
 Vizualizări articol: 365 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 1.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 1.0 din 1 vot
Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul unei fetiţe moarte după ce a căzut în fosa septică1.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Ziaristul orb trimis de
(13 mar 2012, 11:22:42
"Dosar penal pentru ucidere din culpă, în cazul unei fetiţe moarte.."
Bravo ziaristule de scara de bloc..uciderea din culpa a unei fetite moarte.. Are logica..
2.   Tapul ispasitor trimis de
(13 mar 2012, 12:09:10
In mod sigur se va gasi tapul ispasitor in randul profesorilor. Ca asa se crede ca profesorul trebuie sa tina lectii, sa fie personal de serviciu, de paza, psihologi, mama, tata si poate si mama Omida. TOVARASUL BASESCU A SPUS CA SALARIUL PROFESORULOR ESTE SUFICIENT PENTRU CELE 16 ORE/SAPTAMANA PRESTATE!!!! Atunci sa-i pazeasca Dumnezeu sa dea vina pe profesorul de serviciu. Acesta nu poate fi in toate locurile posibile dintr-o institutie de invatamant in acelasi timp. SI NICI NU ESTE PLATIT SA FACA PAZA IN SCOALA. Sa se cerceteze cat a costa acea fosa, si cum s-a executat. Ca s-au papat banii investiti in scoli de catre MAFIA POLITICA.
2.1  RE: Tapul ispasitor trimis de
(13 mar 2012, 12:10:26
Scuze pentru greselile de scriere si exprimare!!!
3.   Luati in considerare, trimis de
(14 mar 2012, 08:06:59
...aceasta fosa este gresit proiectata si executate lucrarile de sustinere acelor placi de beton care nu trebuiau sa cedeze nici la grutatea de 5 tone nu tocmai la niste copii ce se jucau acolo.Profesorii ce vina au?Gasiti vinovatii in cei care au facut aceasta lucrare de mantuiala...

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Daca maine ar avea loc alegerile locale pentru functia de primar al municipiului Suceava, pe cine ati vota?

Marian Andronache – Alianța Dreapta Unită
Cătălin Axinte - AUR
Lucian Harșovschi – PNL
Andrei Neșculescu – S.O.S.
Vasile Rîmbu – PSD
Teodora Munteanu - independent

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei