Predoiu: Unele dosare de la ICCJ se tergiversează, judecătorii să se uite întâi la probe

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, afirmă, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că în unele dosare aflate la ICCJ e vorba despre tergiversare, că judecătorii nu trebuie să se uite neapărat la inculpat, ci la probe şi precizează că nimeni nu a cerut un anumit tip de verdict într-un dosar sau altul.

În opinia sa, sfera dezbaterilor politice reprezintă un teren minat pentru DNA şi declară că, din acest punct de vedere, personal, şi-ar păstra discursul într-o sferă strict tehnică.

Referitor la activitatea Inspecţiei Judiciare, Cătălin Predoiu menţionează atât creşterea numărului inspectorilor, dar mai ales eficienţa individuală a acestora, criticând timpul pierdut cu controale de fond, a căror concluzie uneori este aceea că statul nu a pus la dispoziţie mijloacele necesare, fără însă a se face o comparaţie între performanţa celui verificat şi cele ale colegilor săi.

Prezentăm integral interviul acordat Agenţiei MEDIAFAX de către ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu:

Reporter.: CSM şi Înalta Curte sunt indicate în raportul CE ca fiind necesar a se mişca. Totuşi s-a remarcat de-a lungul anilor faptul că, în pofida voinţei CSM, în sensul reformelor impuse, sistemul a criticat, s-a opus, apoi s-a consolat. Ce pedale ar trebui apăsate pentru a accelera acceptarea noilor instrumente cum ar fi codurile, modificările pe inspecţia judiciară?

Cătălin Predoiu: Eu aş aştepta, în primul rând, un plan strategic de la sistemul judiciar, ca să se ia mai în serios şi să ia mai în serios Mecanismul de Cooperare şi Verificare, pentru că nu este un simplu exerciţiu birocratic, este de fapt o modalitate prin care noi am putea să aducem asta în justiţia noastră la nivel european şi în acelaşi timp să eliminăm orice umbră de îndoială mai există în unele capitale europene cu privire la capacitatea instituţională a României de a juca pe plan european. Acestea nu sunt cuvinte mari, sunt cuvinte care încearcă să releveze importanţa strategică pentru România a acestui program. România nu are altă şansă istorică decât Uniunea Europeană şi ea depinde de felul în care, în fiecare zi, fiecare instituţie a statului îşi exercită atribuţiile. Deci asta ar fi cadrul general strategic, repet, în care sistemul judiciar are un rol foarte important.

În plan operaţional cred că ar trebui să creştem eficienţa managerială la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, să deplasăm activitatea consiliului de la declaraţii, intenţii, planuri, programe, articole, exprimări pe bloguri, la acţiuni concrete, decise, să cooptăm mai strâns şefii de instanţe şi parchete în efortul de pregătire profesională în primul rând în vederea implementării noilor coduri, şi nu numai, să încercăm să explicăm inclusiv mergând în teritoriu, atât la MJ, cât şi la CSM, obiectivele mecanismului, să discutăm cu şefii de instanţă de la fiecare nivel aceste obiective. Trebuie să creăm, să încercăm cel puţin să creăm o stare de emulaţie la nivelul sistemului judiciar. Apoi, cum ni se spune şi în raport de mai mulţi ani, ar trebui în fine autonomizată Inspecţia Judiciară şi întărită capacitatea instituţională, astfel încât ea să devină într-adevăr un fel de element de regularizare a sistemului judiciar sub aspectul integrităţii şi pregătirii profesionale.

Iată numai câteva dintre aceste direcţii de acţiune. Putem, evident, să intrăm şi în alte detalii, sunt foarte importante discuţiile şi deciziile, sper, legate de corectarea programului, volumului optim de activitate, aducerea lui la parametri în care trebuie să funcţioneze pe baza unei realităţi corect raportată de către instanţele de judecată în privinţa gradului de încărcare. Efortul de investigare a resurselor umane în sistem este important, pentru că ne oferă o imagine corectă a ceea ce trebuie să avem de făcut. În fine, măsuri imediate pentru a prelua resursele umane de la instanţele şi parchetele care se vor desfiinţa şi le-am putea aloca în sistem. Să nu uităm că legea a fost promulgată şi publicată în Monitorul oficial. Deci în toamnă, urgent, CSM-ul trebuie să se ocupe de aceste lucruri.

Rep.: Cheia spuneaţi că este la CSM în privinţa răspunderii magistraţilor. Sunt doar 20 de inspectori judiciari care fac investigaţii cu privire la tot ce înseamnă instanţă şi parchet din toată ţara. Nu e un număr mic? Pe de altă parte se doreşte un control de fond la ICCJ. Cum aţi vedea reacţia ICCJ atunci când va fi trimis un inspector de grad de curte de apel să verifice activitatea unui judecător suprem?

C.P: Din câte ştiu, CSM se află în procedură de recrutare a inspectorilor în toate poziţiile vacante pentru că Guvernul, la rândul lui, a deblocat aceste poziţii şi a dat posibilitatea CSM-ului să-şi completeze aparatul la nivelul inspecţiei judiciare. Aceasta este o dimensiune, să spunem, extensivă a rezolvării. În acelaşi timp, cred că eficienţa trebuie să crească prin mai buna performanţă individuală a inspectorilor şi printr-un management mai bun al inspecţiei judiciare. Ceea ce noi observăm este că în continuare se pierde timp cu controale de fond, care înseamnă parcurgerea a sute, poate mii de pagini, fără un rezultat concret sub aspectul măsurilor, vedem de asemenea că orice investigare a unor întârzieri în procesele de judecată se termină cu concluzii de genul "statul nu a pus la dispoziţie suficiente resurse" fără să facă comparaţie între performanţele celui aflat în atenţia inspecţiei şi colegii săi, pentru evaluarea unui anumit istoric al performanţei celui investigat.

Sau dacă e vorba de rol de judecată, soluţia standard este că nu se poate amesteca instanţa, pentru că e o chestiune de judecată. Deci cred că eficienţa inspecţiei va veni dintr-o schimbare a acestui mod de a gândi, care este evident construit pentru a demonstra lumii că sistemul judiciar nu are probleme, ori lumea nu mai crede asta.

Rep.: Credeţi că ceea ce propuneţi dumneavoastră, ca inspecţia judiciară să fie autonomă, va funcţiona, în sensul că ieşirea de sub tutelă oarecum a CSM îşi va putea arăta forţa până la urmă?

C.P.: Cred că o cât mai mare distanţă a inspecţiei faţă de CSM va constitui în acelaşi timp o încurajare pentru cei din interiorul direcţiei să evolueze fără să se, mă rog, preocupe prea mult de reacţia CSM, fără să tragă cu ochiul la reacţiile membrilor CSM. În acelaşi timp, nu e un panaceu această soluţie. Ea trebuie combinată cu o altă mentalitate care trebuie să vină, un alt stil de management al instituţiei. Acest alt stil de management poate fi impus de actualul management sau de un alt management. Poate că un manager care este mai aplecat pe partea investigativă poate stimula şi apetitul inspectorilor pentru concluzii mai tranşante şi mai curajoase. Aceşti oameni care formează inspecţia trebuie să înţeleagă că de ei atârnă într-un fel modul în care reacţionează colegii lor magistraţi. Este o reacţie în lanţ, o reacţie domino.

În prima fază, la o analiză superficială, ar putea părea că este într-un fel o acţiune îndreptată împotriva magistraţilor. Dar asta ar fi o concluzie nedemnă pentru un om luminat, care înţelege că orice sistem are nevoie de anticorpi. Inspecţia este un anticorp al sistemului judiciar. Dacă ea nu funcţionează, acei magistraţi care tarează sistemul vor continua să o facă şi vor prolifera acest comportament. Prin urmare, ar ajunge să fie tarat de practici în afara legii până la urmă. Deci este foarte important ce face inspecţia. Nu cred că numărul inspectorilor e cheia, cât modul prin care ei abordează problematicile şi tonul pe care-l dă şeful inspecţiei judiciare. Curajul şi fermitatea poate că nu lipsesc, dar nu cred că sunt încurajate suficient. Noi încercăm să încurajăm instituţional, dar, dincolo de această încurajare legal instituţională, ar trebui să vină şi o încurajare operaţional instituţională din partea CSM. Cred că CSM-ul ar fi primul care să încurajeze inspecţia să fie foarte exigentă şi aceasta nu poate contribui pe termen mediu şi lung decât la binele şi mai binele sistemului judiciar.

E valabil pentru orice profesie, pentru că aeeaşi problemă o au şi alte profesii juridice. Avocatura are aceeaşi problemă după părerea mea şi după părerea liderilor, pentru că am văzut la ultimul congres exprimându-se opinii în acest sens. Executorii judecătoreşti au aceeaşi problemă. Aş putea continua cu exemplele, dar e întotdeauna o rezistenţă, nu este un fenomen tipic românesc, şi la alte profesii a existat aceeaşi discuţie în momentul în care s-a trecut la noi standarde de integritate şi la un criteriu mai sever. Spre exemplu, în Marea Britanie, profesia de avocat, în interior şi-a instituit un corp de investigaţii şi de judecată disciplinară care nu este controlat de profesie. Din această comisie superioară numai o treime din membri sunt avocaţi, restul sunt reprezentanţi ai societăţii civile şi ai altor profesii.

Prin urmare, fiecare profesie, fiecare instituţie, în concluzie, are nevoie să încurajeze aceşti anticorpi, acest tip de instituţie care are grijă ca nivelul de integritate şi profesionalism să fie constant ridicat. Politica aceasta de mângâiere pe cap a celor care greşesc este o acţiune directă îndreptată împotriva sistemului judiciar. După cum atitudinea de exigenţă faţă de sistemul judiciar este o atitudine directă în sprijinul sistemului judiciar. Oricum, lumea nu mai "cumpără" această statistică pozitivă a inspecţiei judiciare. Cum eu vă spun că nu mai "cumpăr" demult statisticile pozitive ale comisiilor de disciplină din profesia de avocat.

Rep.: Credeţi că era bună procedura la care apela Valeriu Stoica în perioada în care era ministru al Justiţiei de câte ori în CSM apărea un astfel de derapaj? Nu se lua o soluţie de excludere, dar i se sugera. Practic, omul respectiv pleca până la urmă din magistratură. Din nefericire, după ce Valeriu Stoica nu a mai fost ministru al Justiţiei ,aceştia s-au întors în sistem.

C.P.: N-am date complete, dar, din ce-mi spuneţi, este vorba de o atitudine de exigenţă, dar o atitudine exigentă după părerea mea ar constitui un semnal şi dacă în prima fază o astfel de atitudine exigentă ar conduce poate la genul acesta de sancţiuni extreme, în timp cred că efectele ar fi rărirea cazurilor de abateri disciplinare, pentru că oamenii ar înţelege că nu e de glumă. Despre asta e vorba. E ca la grădiniţă: dacă educatoarea e ultraindulgentă, atunci şi copiii fac ce vor în grădiniţă. Dacă ei ştiu că educatorul e un om integru, rezonabil, dar în acelaşi timp sever, atunci o să fie timp şi de joacă, o să fie timp şi de făcut lecţii şi aşa mai departe. Deci e vineri şi glumim puţin şi simplificăm problema. Cam aşa stă treaba. E undeva firesc, e natural. Când ştii că regulatorul de integritate nu funcţionează, atunci toată lumea lasă garda puţin jos şi îşi vede de treabă.

Rep.: Susţineaţi în declaraţia dumneavoastră de presă de după publicarea raportului că ICCJ ar trebui să judece cu un ochi pe ceas şi cu un ochi pe lege. Deja sunt voci care susţin că e periculoasă această indicaţie. O menţineţi?

C.P.: Nu vreau sã sune ca o indicaţie, eu nu dau indicaţii, instanţele de judecată. Pe de altă parte ce observ este că, deja înainte de a mă pronunţa eu în acest sens, Înalta Curte a dat puţin ceasul înapoi pronunţând acea decizie la nivelul Secţiei Penale prin care s-a hotărât ca perioada în care dosarul este suspendat când se judecă la Curtea Constituţională excepţia de constituţionalitate să nu fie calculată în cuantumul prescripţiei. Deci preocuparea există şi la nivelul sistemului judiciar şi mă bucur că există. Am avut discuţii în contextul dialogului cu Comisia Europeană, cu preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi pe mine m-a convins de preocuparea dânsei faţă de această situaţie, cum şi pe cei de la CE d-na preşedintă i-a convins că se ia în serios această problemă. Şi poate că raportul a dat o primă de încredere Înaltei Curţi, în modul în care au fost formulate problemele din curtea ICCJ. Dar în acelaşi timp această primă înseamnă şi aşteptări. Încă o dată vreau să fie limpede pentru toată lumea că nimeni niciodată nu a pronunţat solicitări legate de tipul unui anumit verdict într-un dosar sau în altul. Ceea ce este absolut necesar să se facă este să se judece aceste dosare şi să se dea soluţia pe care judecătorul o găseşte dreaptă în raport cu probele de la dosar.

Rep.: Cel puţin de patru ani se tot susţine acest lucru, în patru ani nu s-a făcut nimic pe partea aceasta. Sunt dosare care de patru ani zac pe la Înalta Curte. Îmi pare rău, nu pot să nu observ.

C.P.: Am observat poziţii ale Înaltei Curţi, studii care s-au aplecat asupra cauzelor de amânare. Există şi motive, unele întemeiate, pe care le-au invocat judecătorii câteodată pentru trenarea acestor dosare, dar în unele dintre ele, după părerea mea, este clar vorba despre o tergiversare. Acolo nu poţi să spui: "Nu am judecat, pentru că nu am avut săli". În patru ani cred că ai fi putut găsi o sală să judeci dosarul.

Rep.: Exact. Dacă îmi puteţi permite o observaţie. Din punct de vedere jurnalistic sunt interesată de anumite cauze şi ale DIICOT, şi ale altor structuri. Am observat că sunt dosare ale DIICOT la care, pe fond şi apel, au fost date soluţii şi soluţii grele, de 11-14-15 ani de închisoare, dosare cu şapte până la 11 inculpaţi. Deci acolo se mişcă repede lucrurile şi vorbesc de dosare care au fost trimise în judecată anul trecut, în februarie-martie.

C.P.: Dacă această întârziere trenează, suspiciunile sunt inevitabile şi nu trebuie nimeni să interpreteze o astfel de suspiciune drept o ingerinţă în actul de justiţie. De aceea am spus că judecătorii trebuie să judece în materie de corupţie după probe şi nu după cariera prezentă sau viitoare în politică a inculpatului.

Rep.: Aceasta este percepţia dvs.?

C.P.: Din moment ce întârzierile vin în aceste dosare, din moment ce nu toate pot fi justificate procedural sau logistic, atunci nu mai rămâne decât să mă întreb ce anume îl opreşte pe acel judecător să treacă la judecată. Ei sunt independenţi, nimeni nu se poate atinge de ei şi e foarte bine să fie aşa şi aşa va rămâne. Prin urmare, aşa cum noi la Ministerul Justiţiei ne facem programul şi agenda ministrului indiferent de opţiunile politice ale unora sau altora, cred că tot aşa şi judecătorii trebuie să judece fără să se uite neapărat la inculpat, ci la probe. Eu aşa percep acea figură emblematică care simbolizează justiţia, legată la ochi: nu te uiţi la inculpat, te uiţi la probe. Sper ca ceea ce ni se transmite de la nivelul Înaltei Curţi, şi anume o preocupare faţă de această soluţie, să se materializeze în lunile care vin. În acelaşi timp, sper să se rezolve şi această problemă a promovării judecătorilor la Înalta Curte, după cum sunt extrem de preocupat să rezolvăm în fine şi problema acestui sediu al Înaltei Curţi şi când spun "sediu" nu mă refer doar la suprafaţa desfăşurată aflată la dispoziţia judecătorilor şi personalului auxiliar, este o primă necesitate, dar sediul Înaltei Curţi trebuie să fie o clădire extrem de reprezentativă, clădire care să arate că într-adevăr statul român acordă Justiţiei un rol pe care îl merită. Sigur că aici este o discuţie că justiţia trebuie să merite acest rol şi aceste aşteptări, dar peste tot pe unde am fost în lume am văzut sedii absolut impunătoare, remarcabile sub aspect arhitectural pentru tribunale supreme, curţi supreme, înalte curţi.

Rep.: S-au identificat locaţii?

C.P.: Eu cred că de aici trebuie să plecăm, de la premise şi cred că atunci când vom lucra la această rezolvare din partea Guvernului cât şi din partea Înaltei Curţi şi a sistemului judiciar trebuie să avem cu toţii în vedere acest lucru şi nu neapărat interese imediate. Este în principal rolul propriei conduceri a ICCJ, pentru că ei sunt ordonator principal de credite şi ar fi trebuit demult să rezolve această problemă. Din păcate, până la venirea acestui nou preşedinte, preocupările s-au limitat la plângeri şi la lamentări, nu şi la acţiuni concrete, a fost şi criza, sunt mai mulţi factori, dar nu are importanţă, trebuie să rezolvăm şi această chestiune. Dar ar fi o greşeală să ne ascundem în spatele acestei probleme restante atunci când discutăm de tergiversarea dosarelor de mare corupţie aflate pe rolul Înaltei Curţi. Dacă se vrea cu adevărat rezolvarea acestei probleme, există soluţii manageriale în condiţiile prezente.

Rep.: Cum comentaţi faptul că CSM, în şedinţa de joi, a respins cererea de apărare a independenţei procurorilor DNA, despre care Daniel Morar spunea că le este lezată prin afirmaţiile politice faţă de investigaţiile direcţiei? DNA are agendă politică, potrivit percepţiei dumneavoastră? Ce aţi sugera pentru ca DNA să scape de povara unor astfel de acuzaţii?

C.P.: Cred că este de evitat să mă pronunţ eu pentru CSM. CSM are un preşedinte, ar putea să se pronunţe el pe această situaţie, dar nu vreau în acelaşi timp să mă derobez de un răspuns dat acestei probleme. Din perspectiva MJ, noi am semnalat. Ori de câte ori am crezut că sunt probleme în sistemul judiciar, am făcut-o. Îmi aduc aminte că recent Inspecţia Judiciară a fost mult mai sensibilă la cererile de apărare a reputaţiei. Concret, atunci când noi am semnalat că unele dintre instanţe încalcă Ordonanţa 71/2009 în activitatea de judecată, inspecţia de judecată a constatat faptul că au încălcat aceste standarde şi a emis această cerere de apărare a reputaţiei. Iată că în cazuri care sunt mai limpezi şi mai clare Inspecţia şi CSM par să fie mai puţin sensibile. Deci există o diferenţă de abordare, asta vreau să spun.

Pe de altă parte, m-aţi întrebat de intersecţia dintre comunicarea publică a DNA şi mediul politic. Rămân la părerea că, aşa cum prin prestaţia sa profesională DNA ne-a obişnuit că acest teritoriu al său este minat pentru cei care conduc fapte de corupţie, tot aşa cred că sfera dezbaterilor politice reprezintă un teren minat pentru DNA. Eu personal nu aş merge în acel teren minat, mi-aş păstra discursul într-o sferă strict tehnică, ţinând de politicile de anchetă ale DNA, de activitatea concretă de investigaţie şi trimitere în judecată. Dar pe de altă parte, există un anumit grad de libertate în exprimare, pe care trebuie să-l recunoaştem fiecărei instituţii. Şi fiecare instituţie îşi construieşte un anumit stil de comunicare, o anumită politică de adoptare a comunicării publice. Nu cred că trebuie să insistăm excesiv pe acest aspect. De altfel, după cum vedeţi, nu mai este o problemă de sistem la nivelul DNA comunicarea publică.

Rep.: După raportul de ţară, având în vedere că este deja vacanţă judecătorească, aveţi de gând să plecaţi în vacanţă? Şi dacă da, unde?

C.P.: Cred că planuri de vacanţă fiecare ne facem şi cred că e bine să ne facem dar cu punerea în aplicare, ştiţi, e o problemă în România. Eu sper cel puţin ca în vacanţă să ajung de la minister acasă ceva mai devreme.

Lucia Efrim, lucia.efrim@mediafax.ro