Drumul primului convoi către Auschwitz, refăcut simbolic după 70 de ani

La 14 iunie 1940, un tren de deţinuţi politici polonezi se deplasa lent către o fostă cazarmă din sudul Poloniei ocupate, acesta fiind primul convoi spre Auschwitz, unde vor fi exterminate 1,1 milioane de persoane, dintre care un milion de evrei, transmite AFP.

Sunt 728 de bărbaţi, ieşiţi din închisoarea Tarnow şi împinşi, într-o căldură înăbuşitoare, în vagoane cu ferestrele închise, având o destinaţie necunoscută.

Cei mai în vârstă vor recunoaşte pe drum numele german al oraşului Oswiecim scris pe un panou: "Auschwitz", scris în caractere gotice.

Şaptezeci de ani mai târziu, la iniţiativa Asociaţiei familiilor de la Auschwitz, un tren parcurge din nou luni, în mod simbolic, cei 140 de kilometri.

Înainte de plecare, un mic monument cu cele 728 de nume şi un triunghi roşu, culoarea prizonierilor politici, marcat cu litera "p", de la polonezi, a fost dezvelit la gara din Tarnow.

Un omagiu urma să fie adus "tuturor victimelor lagărelor germane naziste", la sosirea în lagărul Auschwitz. Acest lagăr a fost iniţial creat pentru a distruge rezistenţa poloneză şi elitele ţării, dar a fost transformat apoi de Germania nazistă în lagăr al morţii pentru evreii din Europa, devenind un simbol al Holocaustului.

Kazimierz Zajac, în vârstă de 86 de ani, reface călătoria. "Ni s-a spus că suntem duşi într-un lagăr de concentrare, dar nici unul dintre noi nu ştia ce era acela un lagăr de concentrare", a spus el, în tren.

Zajac are braţul tatuat cu numărul 261. El a păstrat cu grijă acest număr şi triunghiul roşu cusute în acea perioadă pe uniforma sa de prizonier.

Ca şi în 1940, convoiul a avut o oprire în gara din Cracovia. Acolo, aceşti bărbaţi, dintre care numeroşi au încercat să se alăture prin Slovacia şi Ungaria armatei poloneze din Franţa, au aflat despre intrarea în aceeaşi zi a trupelor germane în Paris.

"A fost ca şi cum pământul ne-ar fi fugit de sub picioare. Am fi avut ca destinaţie Franţa, armata poloneză şi iată că Parisul era ocupat şi că Franţa se preda", a povestit, în timpul unui interviu anterior pentru AFP, Kazimierz Albin, care avea 17 ani în acea perioadă.

Ei au fost tatuaţi cu numere de la 31 la 758, deoarece 30 de deţinuţi germani de drept comun (folosiţi drept "kapo") erau deja acolo. În primele săptămâni, ei au fost instalaţi în clădiri ale Monopolului tutunului, nu departe de cazarmă. Printre ei se afla un număr redus de evrei.

La sosire, au fost bătuţi şi aliniaţi. "«Evreii nu vor trăi mai mult de o lună, preoţii trei luni şi pentru ceilalţi, singura ieşire posibilă va fi pe coşul furnalului crematoriului», ne-a spus ofiţerul SS Friesch", îşi aminteşte Zajac, rămas în lagăr până în 19 decembrie 1944.

Cel puţin 227 dintre ei au murit la Auschwitz şi 300 au supravieţuit războiului.

Alte convoaie au urmat şi, până în primăvara anului 1942, Auschwitz a fost ocupat în mare parte de deţinuţi polonezi non-evrei. Kazimierz Albin, care a reuşit să evadeze în februarie 1943, a fost martor în 1942 al sosirii masive a evreilor din întreaga Europă şi al creării lagărului Auschwitz-II, sau Birkenau, loc de exterminare a evreilor - femei, bărbaţi, copii, bătrâni.

El îşi aminteşte cu groază de convoaiele de "familii cuprinzând trei generaţii" şi de detaliile legate de exterminarea în camerele de gazare, auzite din conversaţiile deţinuţilor "kapo" beţi.

Un milion de evrei au murit la Auschwitz-Birkenau, precum şi 70.000-75.000 de polonezi non-evrei, 21.000 de ţigani, 15.000 de prizonieri de război sovietici şi 10.000 până la 15.000 de alţi prizonieri, printre care şi membri ai rezistenţei, potrivit datelor furnizate de muzeul lagărului.