Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 2 iul 2008 - Anul XIII, nr. 153 (3834)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Ministrul Muncii a primit de la sindicate un memoriu cu argumentaţiile majorării salariului minim

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX, că a primit de la reprezentanţii confederaţiilor sindicale un memoriu adresat premierului Călin Popescu Tăriceanu cu argumentaţiile majorării salariului minim de la 500 la 540 de lei, începând din 1 iulie.

Ministrul Paul Păcuraru a precizat că aştepta un memoriu comun al sindicatelor şi patronatelor cu argumentarea majorării salariuliu minim la 540 de lei, însă documentul primit marţi este semnat doar de reprezentanţii confederaţiilor sindicale.

"A existat un angajament potrivit căruia trebuia făcut un memoriu comun. Nu am primit decât de la sindicate, deci înţeleg că patronatele şi sindicatele nu s-au pus de acord, nu s-au înţeles între ele", a mai spus Păcuraru.

Preşedintele CNSLR Frăţia, Marius Petcu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că sindicaliştii vor ieşi, de miercuri, în stradă. Potrivit lui Petcu, aceştia vor picheta, pe perioadă nedeterminată, între orele 9.00 şi 12.00, sediile ministerelor Muncii, Economiei şi prefecturilor din ţară, în cazul în care premierul Călin Popescu Tăriceanu nu va decide majorarea salariului minim la 540 de lei începând din 1 iulie.

Petcu a spus că refuză orice altă întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, deoarece sindicaliştii şi-au exprimat punctul de vedere la discuţiile de miercurea trecută.

"Dacă apucăm să începem protestele, nu mai acceptăm 540 de lei salariul minim, de la 1 iulie avem mandat să cerem 600 de lei, pentru că au crescut şi preţurile. Dacă ne lasă să intrăm în acţiuni, vom continua până la toamnă, iar de la toamnă vom da jos Guvernul", a precizat Petcu.

Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) Ovidiu Jurca a spus că decizia tuturor confederaţiilor sindicale va fi comună. "În cazul în care Guvernul nu va majora salariul minim la 540 de lei, vom ieşi cu toţii în stradă, pentru că această chestiune afectează pe toată lumea", a precizat Jurca.

 

Sindicaliştii  solicită un salariu minim pe economie de 540 de lei

Preşedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu spune că sindicaliştii sunt hotărâţi să protesteze în stradă până la obţinerea, din partea Guvernului, a unui salariu minim pe economie de 540 de lei începând de la 1 iulie, aşa cum Executivul s-a angajat în decembrie 2007.

Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, s-a întâlnit, miercurea trecută, cu ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, cu reprezentanţi ai Comisiei Naţionale de Prognoză, ai sindicatelor şi patronatelor, pentru a vedea în ce măsură majorarea salariului minim de la 500 de lei, cât este în prezent, la 540 de lei este posibilă de la 1 iulie.

Păcuraru spunea, săptămâna trecută, că premierul Călin Popescu Tăriceanu se va consulta cu sindicatele, patronatele şi reprezentanţii Ministerelor Muncii şi Economiei în privinţa posibilităţii de majorare a salariului minim la 540 de lei. Acesta a adăugat că, până la începutul săptămânii viitoare, sindicatele trebuie să prezinte în scris argumente la solicitările pe care le au privind majorarea salariului minim, iar patronatele trebuie să-şi argumenteze rezervele faţă de acest subiect.

Ministrul a precizat că, în perioada 2004-2008, salariul minim a crescut cu 78 la sută, deşi angajamentul Guvernului era de doar 60 de procente. Demnitarul a precizat că, dacă se va aplica majorarea cu încă 40 de lei de la 1 iulie, creşterea faţă de anul 2004 va fi de 92 la sută.

"Degeaba majorezi salariile dacă cresc preţurile. În 2007, salariile au fost majorate cu 21 la sută, în condiţiile în care productivitatea muncii a crescut cu doar 11-12 procente. Există riscul ca inflaţia să anuleze creşterea economică de până acum", a mai precizat ministrul Paul Păcuraru.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Ministrul Muncii a primit de la sindicate un memoriu cu argumentaţiile majorării salariului minim.
 Vizualizări articol: 413 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Ministrul Muncii a primit de la sindicate un memoriu cu argumentaţiile majorării salariului minim0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Actualitate national

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei