13 – 17 noiembrie

80 de cadre didactice sucevene, în Proiectul „Dezvoltarea resurselor umane în învățământul preșcolar”

80 de cadre didactice din învățământul preșcolar din județulSuceava vor fi implicate, în perioada 13 – 17 noiembrie, în Proiectul „Dezvoltarea resurselor umane în învățământul preșcolar”. Fiecare cadru didactic a fost selectat în funcție de obiectivele și indicatorii proiectului, complexitatea dosarului de aplicație, interesele cadrelor didactice exprimate în scrisoarea de intenție și analiza CV-ului Europass, privind experiența la catedră și participarea la activitățile de formare continuă.
Proiectul „Dezvoltarea resurselor umane în învățământul preșcolar”, după cum a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, profesorul Gheorghe Lazăr, prin intermediul unui comunicat de presă, „are ca scop promovarea transferului de experiențe și bune practici în ceea ce privește dezvoltarea profesională a cadrelor didactice din învățământul preșcolar, de la o rețea internațională acreditată pentru înaltele sale standarde de calitate – Reggio Children, către sistemul educațional din România, precum și îmbunătățirea ofertei de programe de dezvoltare profesională în județele Suceava, Dâmbovița, Alba, Prahova, Mureș și Botoșani.
Vizite de studiu în Italia
În perioada 13 – 17 noiembrie, vor avea loc vizite de studiu în Italia, la Institutul Reggio Children, Centro Internazionale Loris Malaguzzi, în cadrul proiectului POSDRU/87/1.3/S/61130, cu titlul „Dezvoltarea resurselor umane în învățământul preșcolar”, implementat de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Alba, Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Casa Corpului Didactic Dâmbovița, SC Mondo Consulting & Training SRL și Reggio Children – Italia.
Inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr a completat că „scopul acestor vizite este de a participa la câte 20 de ore de activitate în cadrul cursurilor de formare «Noi abordări în educația timpurie»și «Ascultare și relaționare în educația timpurie-diferențele în dialog»,realizate pe baza exemplelor de bună practică în domeniul învățământului preșcolar, identificate în Reggio Emilia – Italia și reprezentate de abordarea Reggio Children, o instituție recunoscută pe plan mondial pentru experiența sa educativă”.
Proiectul „Dezvoltarea resurselor umane în învățământul preșcolar” este cofinanțat din Fondul Social European.

Recomandări

100 de ani de CAR Învățământ Fălticeni: De la Banca Corpului Didactic din 1926 la o rețea județeană de 30 de sucursale

Educația incluzivă, între provocare și necesitate: pilotarea cursului Erasmus+ IDEATE pentru cadrele didactice

Activități educaționale și artistice la Liceul Teologic Ortodox din Suceava în cadrul campaniei de prevenire a traficului de persoane

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului
„Ziua Porților Deschise”, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” Gura Humorului

11 Martie 2026 – Ziua Națională a Meseriilor pentru elevii Liceului Tehnologic “Oltea Doamna” Dolhasca

Elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 4 Suceava, în Cehia, în cadrul proiectului Erasmus+ „Eco Kids”