8 ani de închisoare pentru un tânăr care a violat și tâlhărit o bătrână în casă

Sentință judecători
Sentință judecători

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din Dornești, a fost condamnat de Judecătoria Rădăuți la o pedeapsă rezultantă de 8 ani de închisoare după ce a intrat în casă peste o femeie în vârstă de 65 de ani, pe care a violat-o. Atacatorul a mai plecat din casa femeii și cu telefonul mobil, astfel că și-a atras și o a doua infracțiune, tâlhărie calificată, pe lângă viol. Individul este în arest de la mijlocul lunii ianuarie a acestui an, când a comis fapta.
În seara zilei de 14 ianuarie, în jurul orei 20.00, Ilie Cristinel Marcu a forțat fereastra locuinței și a pătruns în camera unde se afla femeia. După ce i-a acoperit gura cu mâinile și a trântit-o pe pat, a întreținut relații sexuale normale și anale cu aceasta, iar la plecare a furat telefonul mobil marca Samsung, dar și alte bunuri din locuință. În baza informațiilor pe care le-au obținut, anchetatorii au solicitat un mandat de percheziție la domiciliul suspectului. Cu acest prilej a fost găsit telefonul mobil marca Samsung aparținând persoanei vătămate, dar și obiecte de vestimentație purtate de către autor la momentul comiterii faptelor. Așadar, fapta a fost probată fără dubii.
Conform sentinței Judecătoriei Rădăuți, Marcu a primit câte 6 ani de închisoare pentru fiecare faptă. În urma contopirii, acesta s-a ales cu pedeapsa principală de 6 ani de închisoare, plus o treime din a doua, rezultând totalul de 8 ani de închisoare.
Sentința Judecătoriei Rădăuți poate fi contestată la instanța superioară.
Individul ar trebui să-i achite victimei și 25.000 de lei daune morale.
Ilie Cristinel Marcu este din Dornești, iar în cursul anului 2009 a fost implicat într-un alt caz penal. Este vorba de o tâlhărie și un furt, când, împreună cu un alt individ, l-au deposedat pe un adolescent de un telefon mobil și un MP4. Ulterior, acesta a fost condamnat de instanțele de judecată.

Recomandări

Radu Reziuc, la un pas să scape de arestul la domiciliu și să-și reia atribuțiile de primar în Mitocu Dragomirnei

Doi ani de închisoare, dar cu suspendare, pentru un șofer care a provocat un accident mortal în timpul unei depășiri

Ofițerul ISU rănit grav într-un accident la Fălticeni are o evoluție medicală bună, cu recuperare neurologică, și va reveni la Suceava

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei