Tenis de câmp

60 de copii din toate zonele țării vor participa, la Suceava, la prima ediție a Cupei Iorgos

Terenurile de zgura de la Complexul Unirea vor fi pline de copii în zilele următoare

Terenurile de zgură de la Complexul Sportiv „Unirea” vor găzdui în intervalul 3-9 octombrie prima ediție a Cupei Iorgos la tenis de câmp pentru copii. Competiția este înscrisă în calendarul federației de specialitate din țara noastră, având categoria 1.
„Spre satisfacția noastră, nu mai puțin de 60 de copiii și-au anunțat până în prezent participarea la turneul de la Suceava, aceștia provenind de la cluburi de pe întreg cuprinsul țării. Va fi așadar o competiție de un bun nivel și sperăm ca sportivii noștri să se ridice la nivelul așteptărilor. Sperăm ca vremea să fie bună, să țină cu noi, astfel încât acești copii talentați să se poată bucura de tenis. În încheiere aș dori să-i mulțumesc domnului George Andronic pentru sprijinul acordat în organizarea acestei competiții, dânsul fiind, la rândul lui, un practicant frecvent și un mare iubitor al tenisului”, a declarat președintele clubului Select Suceava, Costel Chelariu, managerul turneului.
Cupa Iorgos, de la Suceava, are în program concursuri la trei categorii de vârstă, 10, 12 și 14 ani, feminin și masculin.

Recomandări

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

„Ziua Bucuriei” revine la Fălticeni. Părintele Adrian Brădățanu pregătește cea de-a cincea ediție a taberei de vară dedicată copiilor

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

Peste 200 de sportivi se reunesc pe 11 iulie pentru Cupa „Zilele Municipiului Fălticeni” la tenis de masă