Infrastructură

37 de primării au obținut avizele pentru proiectele de refacere a drumurilor afectate de calamități

Angela Zarojanu: ”Prefectura Suceava a dat o atenție sporită eliberării adeverințelor necesare depunerii cererilor de finanțare”
Angela Zarojanu: ”Prefectura Suceava a dat o atenție sporită eliberării adeverințelor necesare depunerii cererilor de finanțare”

185 de kilometri de drumuri comunale afectate de inundațiile din vara anului 2010 ar putea să fie refăcute cu fonduri europene. Subprefectul județului Suceava, Angela Zarojanu, a declarat că 40 de primării sucevene puteau să depună proiecte pentru a fi finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, submăsura 322 d, „Investiții privind lucrări de refacere și modernizare a infrastructurii rutiere afectate de inundații în anul 2010”.
Zarojanu a spus că dintre cele 40 de autorități locale, doar 37 vor putea să depună proiecte de finanțare, în condițiile în care primăriile din Vulturești, Dumbrăveni și Panaci nu au primit adeverințele necesare pentru depunerea proiectelor deoarece procesele verbale de constatare a pagubelor produse la drumurile respective nu au fost semnate și de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență. „Prefectura Suceava a dat o atenție sporită eliberării adeverințelor necesare depunerii cererilor de finanțare. Termenul limită de depunere a proiectelor este 31 august a.c., astfel încât primăriile mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a termina documentația necesară obținerii fondurilor europene”, a declarat Angela Zarojanu. Subprefectul județului Suceava a spus că pentru un proiect depus prin PNDR submăsura 322 d, valoarea maximă a finanțării europene poate fi de 1,5 milioane de euro.

Recomandări

CJ Suceava se asociază cu Primăria Cacica într-un proiect pentru construirea unui centru de agrement modern în această comună

Administrația județeană va promova două investiții de peste 184 de milioane de lei pentru refacerea unor drumuri afectate de calamitățile din 2025, în zona Broșteni – Dârmoxa

Gheorghe Șoldan anunță modernizarea a 26 de kilometri de drumuri afectate de inundațiile din zona Broșteni – Dîrmoxa