3.000 de sarmale pregătite de gospodinele din Bucovina vor fi trimise la Târgul de Turism din Augsburg, Germania, unde județul Suceava va avea un stand expozițional propriu. Administratorul public al județului, Petru Luhan, a precizat că sarmalele vor fi oferite celor care vor vizita standul Sucevei, alături de plăcinte poale în brâu, precum și alte produse culinare tradiționale. Luhan a precizat că plăcintele care vor fi oferite vizitatorilor vor fi preparate în incinta standului Sucevei, unde va fi amenajat un cuptor pentru coacerea lor. Târgul de Turism din Augsburg se desfășoară în perioada 28 martie – 5 aprilie 2009, iar din delegația județului Suceava fac parte artiști și meșteri populari, precum și reprezentanți ai pensiunilor turistice.
Petru Luhan a precizat că, la sfârșitul acestei săptămâni, delegația suceveană va organiza „Zilele bucovinene”, în cadrul cărora vor fi prezentate spectacole de muzică și dansuri populare, dar și o expoziție culinară cu degustare, în cadrul căreia vor fi prezentate produsele alimentare tradiționale din județul Suceava. De asemenea, în cadrul standului va fi amenajată o casă bucovineană, în care doi meșteri populari, un încondeietor de ouă și pictor pe sticlă și lemn și un meșter olar, vor oferi demonstrații vizitatorilor.
Nu în ultimul rând, în cadrul Târgului de Turism din Augsburg va fi prezentat și proiectul Consiliului Județean Suceava, „Paștele în Bucovina”.





