Consiliul Județean Suceava a aprobat alocarea sumei de 250.000 de lei (2,5 miliarde de lei vechi), din fondul de rulment, pentru construcția a cinci monumente, de tip „Poartă Bucovineană”. Potrivit hotărârii care a fost aprobată de membrii deliberativului județean, monumentele vor fi amplasate pe cinci drumuri județene, la intrările în județ.
Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a arătat că monumentele, care vor costa câte 50.000 de lei fiecare, vor avea forma unor obeliscuri și vor fi mai mici decât poarta amplasată la intrarea în județul Suceava, dinspre Iași, la Drăgușeni. Poarta de la Drăgușeni a costat tot 50.000 de lei, bani alocați din fondul de rulment al Consiliului Județean.
Alte două porți bucovinene sunt amplasate în incinta Palatului Administrativ din Suceava, câte una la intrările în birourile prefectului și președintelui Consiliului Județean Suceava. Pe holul CJ Suceava a fost realizată o fațadă de casă bucovineană, cu prispă.






