Arhiva lunii septembrie 2016 (1615 articole)


IICCMER va deshuma o altă victimă a regimului comunist – Traian Pom, ucis în 1950, a cărui fiică mai trăiește

Urechelnițe și șoareci, în saloane la Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud: „Uite ce avem în spital. El este doar unul din cei 5 prinși”

Grefierii de la Judecătoria Alba Iulia au protestat în fața instituției, nemulțumiți de salarii

Sindicat ANP: Ministrul Justiției, Raluca Prună, contramandează vizita la Penitenciarul Gherla de teama protestelor

Autoritățile din Cluj solicită împușcarea unui urs agresiv care a atacat mai multe gospodării. Specialiștii nu reușesc să-l ducă în Parcul Național Apuseni

Replica DNA la votul din Senat: Actul de justiție nu mai poate fi înfăptuit. Ancheta în cazul Oprea este blocată

Cadrele militare îndepărtate abuziv până în 25 decembrie 1989 vor fi despăgubite. Proiectul de lege a trecut de Senat și urmează că intre în dezbatere la Camera Deputaților

Anchetă în Botoșani după ce un copil de 3 ani a căzut în toaleta grădiniței. Mama micuțului l-a găsit învelit într-un prosop, iar angajații unității i-au spus să îi dea „o pastilă”

Statistica sărăciei: Mai mult de 32% din gospodăriile populației nu fac față cheltuielilor importante/ „Doar pentru una din șapte gospodării cheltuielile curente nu pun probleme deosebite”

Un medic pensionar, cadre de la Spitalul Județean Suceava și pensionari, condamnați într-o golănie cu certificate de încadrare în grad de handicap sau pensii de invaliditate

Dintre cei trimiși în judecată și pentru care procesul s-a finalizat la Tribunalul Suceava s-au dictat doar condamnări cu executare sau suspendare, fără nici o achitare
Dintre cei trimiși în judecată și pentru care procesul s-a finalizat la Tribunalul Suceava s-au dictat doar condamnări cu executare sau suspendare, fără nici o achitare

Amenzi de 11.000 de lei, lemn confiscat și permise reținute, în urma unei acțiuni a poliției

Inter Conti-Avastar și Rovalstone au urcat în frunte, având un meci în plus disputat

Fată de 12 ani, înhățată din drum de trei tineri care au dezbrăcat-o, au încercat să o violeze și au tâlhărit-o

Cei doi agresori majori au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile
Cei doi agresori majori au fost arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile

Un șofer care a parcat neregulamentar, trimis în judecată pentru că a vrut să-i dea 50 de lei unui polițist local

Un sucevean a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. Foto: ziarulceahlaul.ro
Un sucevean a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de dare de mită. Foto: ziarulceahlaul.ro

CECCAR Suceava organizează „Ziua națională a contabilului român”