Arhiva zilei de 19 noiembrie 2015 (72 articole)


Dosarul transferurilor: Judecătoarea Geanina Terceanu, de la Tribunalul București, ar fi luat mită 220.000 de euro pentru o soluție de achitare în acest dosar

Legea votului prin corespondență a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis

Tragedia din Colectiv: O tânără rănită în incendiu a murit la Spitalul de Arși. Numărul celor decedați a ajuns la 57

Starea victimelor de la Colectiv – 45 de persoane rănite mai sunt internate, 12 în stare critică și gravă

Fostul primar al municipiului Piatra Neamț, judecat în dosarul privind atribuirea unui contract al Poștei Române

O parte din victimele de la Colectiv care au murit în străinătate, au fost repatriate

Parlamentul nu are autorizație ISU, însă dispune de un detașament de pompieri

Cioloș, la prima ședință a noului guvern: Vom adopta o ordonanță privind organizarea ministerelor

SRI: Cei care au telefoane cu sistem android pot fi vizați de amenințări informatice. Recomandările SRI pentru a naviga în siguranță

Percheziții DNA la Transelectrica și la firma Smart, filială a companiei care asigură mentenanța

Radu Budeanu, intermediarul mitei de cinci milioane de dolari care ar fi ajuns la Elena Udrea

Ambasadorul Olandei: Va fi mult de muncă în România și UE. Poziția privind Schengen, neschimbată

Cioloș a cerut ca noul minister pentru Consultare Publică și Dialog Civic să fie organizat „în termenul cel mai scurt”

Președinție: Consumul ridicat de antibiotice ar putea fi considerat problemă de siguranță națională

Trei mașini sparte într-o singură noapte, la Rădăuți

Prins pe malul apei, la pescuit cu plasă monofilament interzisă de lege

Contrabandistul care avea aproape o mie de cartușe letale, arestat de Tribunal, după ce prima instanță îl lăsase liber, fără nici o interdicție