Percheziții la spitalele „Dimitrie Gerota” și „Colentina” din Capitală și la Casa de Pensii Sector 1, într-un caz de falsificare a 174 de scrisori medicale
Moțiune PNL împotriva lui Gabriel Oprea, depusă la Senat: Atitudinea opacă, sfidătoare a generat o criză de imagine în care a fost împins Ministerul de Interne.
Dosarul Mineriadei – Miron Cozma, audiat la Parchet: Au fost îmbrăcați mineri în soldați, ca să vă prostească Ion Iliescu, un KGB-ist. Nu am semnat pentru învinuire
O familie de romi va încasa 160.000 de euro despăgubiri pentru un bărbat ucis de un tir
Remorca autotrenului l-a acroșat pe bărbat, după care acesta a fost târât pe o distanță de câteva zeci de metri și aruncat într-un canal, fiind omorât pe loc
Militarii și-au prezentat tehnica și oferta de școlarizare în școli sucevene
Militarii le-au vorbit elevilor despre avantajele unei cariere militare și au încercat să le stârnească interesul cu tehnica de luptă și activități practice