Arhiva lunii martie 2014 (2167 articole)


Jandarmi, polițiști și salvamontiști, mobilizați pentru a căuta un amețit care s-a rătăcit prin pădurile de la Negrileasa

Aproape 60.000 de agricultori, așteptați să depună cereri pentru subvenția pe teren

Proiectul duhovnicesc „Creștem în Lumina Sfântă a Învierii Domnului”, la Marginea

Liderul PNL Suceava îi sugerează lui Nechifor să nu inducă panică în rândul populației

Cel mai mare retailer de articole sportive din Europa, Decathlon, prezent în Suceava din 4 aprilie

Bugetul alocat de Primăria Suceava pentru finanțarea activităților sportive, suplimentat cu 40.000 de lei

Traficul rutier, blocat pe două străzi din Suceava, în noaptea de vineri spre sâmbătă

Universitarii suceveni au sărbătorit 24 de ani de când Institutul de Învățământ Superior a devenit Universitatea „Ștefan cel Mare”

La întâlnirea festivă au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, universitari suceveni și invitați speciali
La întâlnirea festivă au participat reprezentanți ai autorităților locale și județene, universitari suceveni și invitați speciali

Prezență „zero” la toate probele simulării bacalaureatului, la Liceul „Ștefan cel Mare și Sfânt” Câmpulung Moldovenesc

Cele mai apreciate sucevence au fost celebrate în cadrul evenimentului „Femei de succes! Performanță la superlativ”

Angela Zarojanu, alături de scriitoarea Alice Năstase Buciuta, redactor-șef al revistei Tango
Angela Zarojanu, alături de scriitoarea Alice Năstase Buciuta, redactor-șef al revistei Tango

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 08-09 martie 2014

Peste 40 de elevi medaliați la olimpiade internaționale, premiați de PMB cu excursii la Lisabona

Declarația comună pentru colaborare semnată, la Ruse, de premierii României și Bulgariei

CC decide post factum dacă învestirea Guvernului Ponta III respectă rigorile constituționale

Băișanu îi cere lui Ion Lungu să impună criterii clare pentru împărțirea fondurilor pentru sport