Arhiva lunii septembrie 2013 (2500 articole)


Arafat: Viața unui bebeluș de o zi, salvată într-una din primele operații pe cord de la Marie Curie

În urma parlamentarilor, la Roșia rămân aceleași patimi:”Aurul ne aduce fericire sau ne ucide”

Vosganian,în note depuse la Senat:Rog colegii senatori să nu voteze cererea de urmărire penală a mea

Instanța a dispus confiscarea de la Dan Voiculescu a șase milioane de lei, pentru acțiunile ICA

Mănescu: Dacă exploatarea cu cianuri ar fi dus la dezastre ecologice, nordul Europei era un dezastru

Mencinicopschi: Nu mă simt vinovat, privatizarea a fost făcută de ADS; voi ataca decizia instanței

Aproape 20.000 de solicitări de retrocedare nesoluționate, în județul Suceava

Senatorul Bereanu a anunțat că Senatul a aprobat o lege care va reduce șomajul printre absolvenții de învățământ superior

Tokes a inițiat o audiere publică în PE despre retrocedarea imobilelor bisericești din Transilvania

Membrii organizațiilor județene de femei și pensionari din PSD Suceava își vor alege noile structuri de conducere

Ponta, despre rectificarea pozitivă a bugetului Camerei: Vedem la rectificarea din octombrie

Producătorii de gaze din afara țării vor putea tranzacționa pe platforma OPCOM

România nu are nevoie de o nouă derogare pentru procesarea laptelui neconform – patronat

Ponta: Exploatarea resurselor energetice din Marea Neagră constituie o alternativă la Nabucco

DGA a cumpărat ochelari de vedere nocturnă și camere digitale în valoare de aproape 400.000 de lei

Ponta: Există încă posibilitatea reală de a avea referendum odată cu primul tur al prezidențialelor

Dan Voiculescu, condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul privatizării ICA

Directorul INP: S-a renunțat în mod abuziv la timbrul monumentelor istorice, cerem reintroducerea

Ponta: Procesele privind clauzele abuzive vor fi judecate de trei sau patru instanțe specializate

Condițiile pentru aderarea la Schengen nu sunt întrunite – purtător de cuvânt al Guvernului francez

Ponta: Nu știu dacă este constituțională amnistia în administrativ pentru primarii incompatibili

Vosganian: Industria de apărare va fi inclusă în conceptul mai larg de siguranță națională

Ministerul Agriculturii ar putea cere încă o derogare privind procesarea de lapte neconform