Arhiva zilei de 12 iulie 2013 (123 articole)


Specia umană ar putea dezvolta tentacule și o piele care își schimbă culoarea, pe măsură ce evoluează

Manuscrisul romanului de debut al scriitorului Samuel Beckett, vândut cu 1,5 milioane de dolari

Vosganian: Românii ar vota pentru reintroducerea pedepsei cu moartea

Senatorii își completează veniturile din activități de avocatură, cercetare, din chirii și dobânzi

Absolvenții de liceu din 2013 preferă cursurile online și ar evita competiția pentru universitar

Ponta: Directiva privind țigările slim, respinsă pentru că s-ar fi ajuns la importuri și contrabandă

Iași: Bărbatul care a încercat să detoneze o bombă a fost supus unei prime expertize psihiatrice

Mama fraților Ioan și Victor Becali a fost găsită moartă în piscina reședinței din Pipera

ANOFM: Peste 10.600 de posturi vacante, la nivel național, în perioada 11 – 17 iulie

Valoarea facturii la electricitate va scădea cu 4% în august, după amânarea unor certificate verzi

DNA:Camelia Voiculescu, urmărită penal în dosarul lui Alexandrescu, pentru complicitate la șantaj

Peste 51.000 de apeluri la Telefonul Copilului în primele șase luni, a crescut numărul de abuzuri

CE: Peste 190 de milioane de persoane au card european de sănătate, 109.210 sunt români

Băsescu, premierului Franței: Problema minorității rome e urgentă pentru România

Andronescu:Trebuie reintrodus examen de admitere obligatoriu la facultate;e susținut și de sindicate