Arhiva lunii septembrie 2012 (2259 articole)


Pediatrii recomandă vaccinarea copiilor împotriva varicelei, după ce îmbolnăvirile au crescut cu 44%

Parchet: Năstase a luat decizia de a se sinucide anterior sosirii la domiciliul său a polițiștilor

Ponta: E posibil ca și anul acesta să se amâne intrarea în Schengen, pe baza unei decizii politice

Orban: Negocierile pentru bugetul UE 2014-2020 sunt în desfășurare; e inoportun să se avanseze cifre

Femeia acuzată că a sechestrat și violat un taximetrist, cercetată în stare de libertate

Fondurile UE pentru drumuri, suspendate, ar putea fi deblocate la finele lunii, după noi evaluări

Corlățean face apel la forțele politice din țară să susțină aderarea la Schengen

Cepoi: Serviciile medicilor de familie în rețeaua școlară, plătite de la buget și nu din asigurări

Bibliotecile publice pot candida pentru granturi de 4.000 sau 15.000 de lei, prin Biblionet

Fondurile UE pentru drumuri, suspendate, ar putea fi deblocate la finele lunii, după noi evaluări

Cepoi: Serviciile medicilor de familie în rețeaua școlară, plătite de la buget și nu din asigurări

Secretarul general adjunct din Ministerul Economiei Dumitru Pârvulescu a fost reținut în Gorj

Ponta: E posibil ca și anul acesta să se amâne intrarea în Schengen, pe baza unei decizii politice

Turiști amatori de călătorii de lux, aduși, luni, la București de celebrul Orient Express

Pivniceru a discutat cu ministrul moldovean al Justiției despre Planul de acțiuni

Bibliotecile publice pot candida pentru granturi de 4.000 sau 15.000 de lei, prin Biblionet

Năstase: Înțeleg că o achitare definitivă în cazul Tamara e devastatoare pentru DNA, dar e corectă

Cei aproximativ 9.000 de mineri de la Complexul Energetic Oltenia vor primi prime de murături

DNA a cerut audierea unui martor surpriză în dosarul „Mătușa Tamara”, solicitarea a fost respinsă

AM POSDRU trebuie să remedieze deficiențele până în 6 octombrie, pentru a evita suspendării plăților

Ministru Mediului, Rovana Plumb, va avea întrevederi despre seceta din România, la Bruxelles

Cotovelea: Patru programe europene au probleme, sunt posibile împrumuturi din piața bancară

Constantin: A vorbi acum despre o nouă suspendare a lui Băsescu nu este pe agenda cetățeanului

Cotovelea: României i s-ar putea aloca de către UE până la 47 de miliarde de euro pentru 2014-2020

Câmpeanu: Peste 1.700 de cereri de rambursare, în valoare de 200 mil. euro, nu au fost trimise CE

Angajații români sunt din ce în ce mai stresați, în principal din cauza situației financiare