Arhiva lunii august 2012 (2239 articole)


Transport gratuit pentru spectatori la mitingul aviatic de pe aeroportul din Salcea

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 04-05 august 2012

Asociația Română pentru Cosmonautică și Aeronautică va lansa satelitul bulgăresc CubeMessenger

Aspecte favorizante în dezvoltarea pedagogiilor lternative – o analiză diacronică (II)

Suspendarea prestației sociale, doar după neprezentarea persoanei cu handicap la a doua convocare

Rus: Listele electorale vor fi actualizate printr-un „mini-recensământ”, până în 24 august

Oficial CE: Poziția Comisiei rămâne aceeași, așteptăm decizia CC, indiferent de amânare

Guvern: Toți cetățenii români au drept de vot și trebuie incluși în calculele privind cvorumul

Primul milion de carduri naționale de sănătate va fi distribuit din septembrie, cu 5 ani întârziere

Băsescu, șefului de la Evidența Populației: Ați mințit. Nu știu dacă-i bine, domnul chestor!

MApN: În 2011-2012 au fost 835 de cazuri de avansări în grad care nu îndeplinesc condițiile legale

Antonescu i-a eliberat din funcții pe consilierii prezidențiali ai lui Băsescu

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 04-05 august 2012

Primul milion de carduri naționale de sănătate va fi distribuit din septembrie, cu 5 ani întârziere

MApN: În 2011-2012 au fost 835 de cazuri de avansări în grad care nu îndeplinesc condițiile legale

Constantin: Nu cred în scumpiri pentru că și cei care vând se uită la puterea de cumpărare

USL: Discursul lui Băsescu trebuie trimis lui Merkel, să se delecteze cu el în week-end

Nouă ONG-uri cer AEP să pună la dispoziția publicului listele de la referendum