Arhiva lunii iunie 2012 (2458 articole)


MApN anunță că a extins la perioada 1990-2012 verificarea avansărilor în grad

Un român a predat carabinierilor 2.500 de euro pe care îi găsise într-o parcare din Roma

Năstase este deținutul N0049 și are un card unde familia și apropiații pot depune bani

Topul creșterilor salariale 2012-2015: București, Arad, Prahova, Caraș-Severin, Argeș, Gorj

Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 30 iunie – 01 iulie 2012

MECTS: Consiliul Național de Etică, singurul abilitat să decidă sancțiuni privind faptele de plagiat

Preda: PDL cere premierului să-și țină cuvântul,să demisioneze; Atacăm în contencios ordinele lui Pop

Ponta: Băsescu are Curtea Constituțională, eu am Parlamentul, dar cel mai legitim este Parlamentul

CNATDCU: Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat, s-a propus retragerea titlului de doctor

Ponta susține că nu i-a cerut doar joi președintelui Băsescu un mandat pentru reuniunea CE

Băsescu a promulgat modificarea la Statutul polițistului privind limita de 60 de ani pentru serviciu

Udrea,la „gandul.live”,despre acuzațiile de plagiat la adresa ei: Probabil a fost eroare a colegilor

Atitudinea negativă față de trecut predispune la pesimism și fatalism față de prezent și viitor

Pentru o bună calitate a vieții nu doar perspectiva vieții trebuie să fie optimistă, ci și atitudinea retrospectivă. Foto: Fernando AUDIBERT
Pentru o bună calitate a vieții nu doar perspectiva vieții trebuie să fie optimistă, ci și atitudinea retrospectivă. Foto: Fernando AUDIBERT

Cheltuieli cu utilitățile, mai mari decât anul trecut la unitățile de învățământ din Fălticeni