Noul șef al administrației județene comandă audit intern la CJ și la unitățile subordonate Cătălin Nechifor: „Acest audit se va face chiar din prima zi după instalarea mea în funcția de președinte” 16 iun. • Actualitate Noul șef al administrației județene comandă audit intern la CJ și la unitățile subordonate 16 iun. • Actualitate Noul șef al administrației județene comandă audit intern la CJ și la unitățile subordonate
Nechifor susține că o decizie politică luată de CJ putea să altereze relațiile cu regiunea Schwaben 16 iun. • Actualitate Nechifor susține că o decizie politică luată de CJ putea să altereze relațiile cu regiunea Schwaben Viitorul șef al administrației județene, social-democratul Cătălin Nechifor, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că relațiile între Consiliul Județean Suceava și regiunea germană Schwaben… 16 iun. • Actualitate Nechifor susține că o decizie politică luată de CJ putea să altereze relațiile cu regiunea Schwaben
„Galopul culorilor”, la Galeriile de Artă din Rădăuți Oana Bejinari este în clasa a VIII-a 16 iun. • Cultură „Galopul culorilor”, la Galeriile de Artă din Rădăuți 16 iun. • Cultură „Galopul culorilor”, la Galeriile de Artă din Rădăuți
Microbuz Mercedes modificat pentru contrabanda de țigări, descoperit în PTF Siret 16 iun. • Actualitate Microbuz Mercedes modificat pentru contrabanda de țigări, descoperit în PTF Siret Un cetățean ucrainean s-a ales cu o pagubă însemnată, după ce echipa de control din Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Siret i-a confiscat mașina și l-a amendat pentru contrabandă… 16 iun. • Actualitate Microbuz Mercedes modificat pentru contrabanda de țigări, descoperit în PTF Siret
TOLVA (II). 16 iun. • Povestea așezărilor bucovinene TOLVA (II). TOLVA (II). Pentru că Vornicenii rămăseseră, încă de la 1742, când se afla sub stăpânirea mănăstirii slatina, o seliște pustie, austriecii au înființat, pe vatra vechii Tulova, în 1783, satul Ioseffalva, numit de români Tolva. Recensământul lui Rumeanțev, din 1772-1773,… 16 iun. • Povestea așezărilor bucovinene TOLVA (II).
16 Iunie 2012 „În pădurile Falcăului” 16 iun. • Presa veche 16 Iunie 2012 16 iun. • Presa veche 16 Iunie 2012
Radu Bercea, „un artist al luminii” Artistul plastic humorean Radu Bercea 16 iun. • Cultură Radu Bercea, „un artist al luminii” 16 iun. • Cultură Radu Bercea, „un artist al luminii”
Reîntâlnirea seniorilor ștefaniști – 55 de ani de la absolvire Reîntâlnirea seniorilor ștefaniști - 55 de ani de la absolvire 16 iun. • Actualitate Reîntâlnirea seniorilor ștefaniști – 55 de ani de la absolvire 16 iun. • Actualitate Reîntâlnirea seniorilor ștefaniști – 55 de ani de la absolvire
Casa de Cultură Gura Humorului – reabilitare și modernizare La Casa de Cultură Gura Humorului, reabilitarea și modernizarea se desfășoară în ritm intens 16 iun. • Actualitate Casa de Cultură Gura Humorului – reabilitare și modernizare 16 iun. • Actualitate Casa de Cultură Gura Humorului – reabilitare și modernizare
Festivalul Național „Zilele Vânătorii” 16 iun. • Actualitate Festivalul Național „Zilele Vânătorii” La Hanul Domnesc din municipiul Suceava se desfășoară sâmbătă și duminică, 16 – 17 iunie a.c., Festivalul Național „Zilele Vânătorii”. Festivalul, organizat de Fundația Culturală Artex și Muzeul Bucovinei în cadrul proiectului „Muzeul Etnografic Hanul… 16 iun. • Actualitate Festivalul Național „Zilele Vânătorii”
Fetiță de 11 ani atacată la ieșirea de la școală, dusă în cimitir, bătută și tâlhărită 16 iun. • Actualitate Fetiță de 11 ani atacată la ieșirea de la școală, dusă în cimitir, bătută și tâlhărită Scene incredibile în comuna Berchisești, acolo unde, în plină zi, o fetiță în vârstă de 11 ani a fost atacată la ieșirea de la școală… 16 iun. • Actualitate Fetiță de 11 ani atacată la ieșirea de la școală, dusă în cimitir, bătută și tâlhărită
Șoferul care a târât 10-15 metri un polițist pe șosea a fost trimis în judecată 16 iun. • Actualitate Șoferul care a târât 10-15 metri un polițist pe șosea a fost trimis în judecată Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus ieri trimiterea în judecată a tânărului conducător auto care luna trecută a târât cu mașina un polițist de la Circulație care… 16 iun. • Actualitate Șoferul care a târât 10-15 metri un polițist pe șosea a fost trimis în judecată
14.000 de lei, furați dintr-o casă din Ițcani 16 iun. • Actualitate 14.000 de lei, furați dintr-o casă din Ițcani Nu mai puțin de 14.000 de lei au fost furați dintr-o casă din cartierul Ițcani al municipiului Suceava, informează Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava, precizând că hoțul a intrat în… 16 iun. • Actualitate 14.000 de lei, furați dintr-o casă din Ițcani
Farmaciile din județ, obligate ca până la 1 iulie să aibă posibilitatea tehnică de a primi rețete electronice 16 iun. • Actualitate Farmaciile din județ, obligate ca până la 1 iulie să aibă posibilitatea tehnică de a primi rețete electronice Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava a cerut tuturor farmaciilor din județ ca până la 1 iulie să aibă posibilitatea tehnică necesară pentru a… 16 iun. • Actualitate Farmaciile din județ, obligate ca până la 1 iulie să aibă posibilitatea tehnică de a primi rețete electronice
Cu superioară… suficiență 16 iun. • Colțul condeierului Cu superioară… suficiență Dacă vei susține, în presă, că orașul Podu Turcului n-are nici o șansă să devină Capitală culturală europeană, nu te va lua nimeni în seamă. Dacă, însă, întrebat sau neîntrebat, vei declara că Iașiul este… 16 iun. • Colțul condeierului Cu superioară… suficiență
Nu-ți fie frică, Piți! 16 iun. • Fotbal pe pâine Nu-ți fie frică, Piți! Olanda joacă altceva decât a jucat vreodată. De fapt, nu joacă nimic. Fiecare din foștii ei „artiști” (zic „foști” nu fiindcă ar avea nu știu ce vârste matusalemice – deși au! – ci deoarece toată arta pare a-i fi părăsit… 16 iun. • Fotbal pe pâine Nu-ți fie frică, Piți!
Suceveanul care a violat o minoră în Italia, speriat ca un pui de găină la instanță Dănuț Olenici, de 30 de ani, din Horodnic de Jos, a apărut ieri la Curtea de Apel Suceava extrem de speriat 16 iun. • Actualitate Suceveanul care a violat o minoră în Italia, speriat ca un pui de găină la instanță 16 iun. • Actualitate Suceveanul care a violat o minoră în Italia, speriat ca un pui de găină la instanță
Individul care a încercat să-și omoare concubina și pe tatăl acesteia va sta 22 de ani la pușcărie Gheorghe Amarii va sta 22 de ani la pușcărie 16 iun. • Actualitate Individul care a încercat să-și omoare concubina și pe tatăl acesteia va sta 22 de ani la pușcărie 16 iun. • Actualitate Individul care a încercat să-și omoare concubina și pe tatăl acesteia va sta 22 de ani la pușcărie
Railex Suceava luptă în acest weekend la Onești pentru calificarea la turneul final Cei de la Railex speră să reediteze performanța de anul trecut, de la Timișoara 16 iun. • Alte sporturi Railex Suceava luptă în acest weekend la Onești pentru calificarea la turneul final 16 iun. • Alte sporturi Railex Suceava luptă în acest weekend la Onești pentru calificarea la turneul final
Tânăr din Suceava, dispărut în Franța din 2010 Ilie Ovidiu Puraveț 16 iun. • Actualitate Tânăr din Suceava, dispărut în Franța din 2010 16 iun. • Actualitate Tânăr din Suceava, dispărut în Franța din 2010
Pompierii din județ s-au întrecut la ștafetă, pista de obstacole și cățărări Etapa județeană a întrecerii pompierilor s-a desfășurat la Siret 16 iun. • Actualitate Pompierii din județ s-au întrecut la ștafetă, pista de obstacole și cățărări 16 iun. • Actualitate Pompierii din județ s-au întrecut la ștafetă, pista de obstacole și cățărări
Minora de 15 ani care a dispărut cu tot cu fetița ei de 10 luni, dată în urmărire de poliție Iuliana Roxana Grosu, mama minoră, dată dispărută 16 iun. • Actualitate Minora de 15 ani care a dispărut cu tot cu fetița ei de 10 luni, dată în urmărire de poliție 16 iun. • Actualitate Minora de 15 ani care a dispărut cu tot cu fetița ei de 10 luni, dată în urmărire de poliție
Mașinile abandonate în parcări, ținta hoților 16 iun. • Actualitate Mașinile abandonate în parcări, ținta hoților Proprietarul unui autoturism Volkswagen Golf 1, abandonat pe o stradă din Câmpulung Moldovenesc, a reclamat la poliție că mașina i-a fost furată, fapta venind la o zi după ce un alt posesor de mașină din… 16 iun. • Actualitate Mașinile abandonate în parcări, ținta hoților
S-au răsturnat cu betoniera pe DN2, la Pătrăuți S-au răsturnat cu betoniera pe DN2, la Pătrăuți 16 iun. • Actualitate S-au răsturnat cu betoniera pe DN2, la Pătrăuți 16 iun. • Actualitate S-au răsturnat cu betoniera pe DN2, la Pătrăuți
Un mort și trei răniți, după ce o mașină a izbit banca din fața unei case 16 iun. • Actualitate Un mort și trei răniți, după ce o mașină a izbit banca din fața unei case Patru oameni, membri ai aceleiași familii, care stăteau pe o bancă, în fața porții, au fost loviți de o mașină scăpată de sub control, din păcate un bărbat în vârstă… 16 iun. • Actualitate Un mort și trei răniți, după ce o mașină a izbit banca din fața unei case
Copil de 13 ani, prins la volanul unui tractor 16 iun. • Actualitate Copil de 13 ani, prins la volanul unui tractor Un copil în vârstă de 13 ani a fost prins în trafic la volanul unui tractor, șoferul pericol public fiind lăsat la volan chiar de tatăl său. Joi după-amiază, în jurul orei 16.10, polițiștii de… 16 iun. • Actualitate Copil de 13 ani, prins la volanul unui tractor
Trei frați s-au ales cu dosare penale după ce au tăiat un brad 16 iun. • Actualitate Trei frați s-au ales cu dosare penale după ce au tăiat un brad Trei frați din orașul Gura Humorului sunt cercetați penal pentru că au tăiat și apoi au vândut un brad. Totul a plecat de la o sesizare venită joi, de la un pădurar de la Cantonul… 16 iun. • Actualitate Trei frați s-au ales cu dosare penale după ce au tăiat un brad
Teatrul „Vasilache”, o nouă reprezentație la Suceava 16 iun. • Actualitate Teatrul „Vasilache”, o nouă reprezentație la Suceava Teatrul pentru copii și tineret „Vasilache” din Botoșani va prezenta astăzi, de la ora 11:30, în zona dedicată copiilor din Galleria Suceava (la etaj), piesa “Rățușca cea urâtă”. Durata spectacolului va fi de 50 de… 16 iun. • Actualitate Teatrul „Vasilache”, o nouă reprezentație la Suceava
14 unități școlare din județ vor fi închise de luni din cauza meningitei 16 iun. • Actualitate 14 unități școlare din județ vor fi închise de luni din cauza meningitei În 14 unități de învățământ din județul Suceava, cursurile vor fi suspendate începând de luni, din cauza focarului de meningită acută virală izbucnit în ultima săptămână printre preșcolari, elevi și… 16 iun. • Actualitate 14 unități școlare din județ vor fi închise de luni din cauza meningitei
Și-au câștigat mandatul de primar cu câteva zeci de voturi diferență Constantin Moldovan: „Pentru mine este o mulțumire sufletească să văd că după patru ani de când nu am mai fost primar și fără să fac prea multă campanie, am reușit să înving” 16 iun. • Actualitate Și-au câștigat mandatul de primar cu câteva zeci de voturi diferență 16 iun. • Actualitate Și-au câștigat mandatul de primar cu câteva zeci de voturi diferență
Nechifor vrea să inițieze o campanie de prevenție a meningitei 16 iun. • Actualitate Nechifor vrea să inițieze o campanie de prevenție a meningitei Președintele PSD Suceava, deputatul Cătălin Nechifor, a anunțat că îi va solicita inspectorului școlar general, Gheorghe Lazăr, să inițieze în școli o campanie de prevenție a meningitei. Nechifor a spus… 16 iun. • Actualitate Nechifor vrea să inițieze o campanie de prevenție a meningitei
Nechifor propune înființarea unui operator unic de termoficare 16 iun. • Actualitate Nechifor propune înființarea unui operator unic de termoficare Liderul PSD Suceava și președintele ales al Consiliului Județean, Cătălin Nechifor, a anunțat că va propune înființarea unui operator unic de termoficare care să-și desfășoare activitatea în Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Vatra… 16 iun. • Actualitate Nechifor propune înființarea unui operator unic de termoficare
Premierul Victor Ponta va veni la instalarea lui Nechifor în funcția de președinte al CJ Suceava Primul-ministru al României, Victor Ponta, va fi prezent la mijlocul săptămânii viitoare în Suceava 16 iun. • Actualitate Premierul Victor Ponta va veni la instalarea lui Nechifor în funcția de președinte al CJ Suceava 16 iun. • Actualitate Premierul Victor Ponta va veni la instalarea lui Nechifor în funcția de președinte al CJ Suceava
CJ Suceava va lansa un concurs pentru realizarea unui nou site al instituției 16 iun. • Actualitate CJ Suceava va lansa un concurs pentru realizarea unui nou site al instituției Consiliul Județean Suceava va lansat un concurs pentru realizarea unui nou site al acestei instituții. Anunțul a fost făcut de liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, președintele ales al Consiliului Județean… 16 iun. • Actualitate CJ Suceava va lansa un concurs pentru realizarea unui nou site al instituției
S-a deschis Salonul Auto Bucovina La deschiderea salonului au participat și președintele ales al CJ Suceava, Cătălin Nechifor, și prefectul Florin Sinescu 16 iun. • Actualitate S-a deschis Salonul Auto Bucovina 16 iun. • Actualitate S-a deschis Salonul Auto Bucovina
Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 16-17 iunie 2011 16 iun. • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 16-17 iunie 2011 Monitorul văprezintă, zilnic, amplasarea aparatelor radar pe șoselele din județul Suceava. Sâmbătă, 16 iunie Câmpulung Moldovenesc DN 17 zona municipiului DN 17 Vama – DJ 176 Vama Vatra Dornei DN… 16 iun. • Actualitate Amplasarea radarelor în județul Suceava, sâmbătă-duminică, 16-17 iunie 2011
Predică la Duminica a II-a după Rusalii Predică la Duminica a II-a după Rusalii 16 iun. • Religie Predică la Duminica a II-a după Rusalii 16 iun. • Religie Predică la Duminica a II-a după Rusalii
Hyundai a început fabricația noului i 30 SW Hyundai a început fabricația noului i 30 SW 16 iun. • Auto Hyundai a început fabricația noului i 30 SW 16 iun. • Auto Hyundai a început fabricația noului i 30 SW
Șapte motive pentru care încă ești celibatară 16 iun. • Monden Șapte motive pentru care încă ești celibatară Ai avut sute de întâlniri amoroase și încă nu ți-ai găsit sufletul pereche? Nu trebuie să fii tristă dacă încă nu ai găsit ceea ce căutai. Este normal. Însă dacă vrei neapărat să știi, psihologii… 16 iun. • Monden Șapte motive pentru care încă ești celibatară
Lindsay Lohan va juca într-un thriller alături de un star de filme porno 16 iun. • Monden Lindsay Lohan va juca într-un thriller alături de un star de filme porno Actrița Lindsay Lohan va juca alături de James Deen, un star al filmelor pentru adulți, în thrillerul „The Canyons”, ce va fi produs pe baza romanului omonim scris de Bret… 16 iun. • Monden Lindsay Lohan va juca într-un thriller alături de un star de filme porno
Literatura erotică, mai interesantă decât sexul, pentru multe dintre femeile britanice 16 iun. • Fapt divers Literatura erotică, mai interesantă decât sexul, pentru multe dintre femeile britanice Aproape jumătate dintre femeile britanice preferă să citească romane cu tentă erotică decât să facă sex, potrivit unui sondaj recent, informează femalefirst.co.uk. Potrivit site-ului dottybingo.com, 44% din cele 400 de… 16 iun. • Fapt divers Literatura erotică, mai interesantă decât sexul, pentru multe dintre femeile britanice
Loredana a lansat videoclipul „Ochii din vis” pe Facebook 16 iun. • Monden Loredana a lansat videoclipul „Ochii din vis” pe Facebook Nonconformistă și plină de surprize, Loredana și-a lansat miercuri videoclipul „Ochii din vis” pe contul său oficial de Facebook, informează MediaPro Music. Noul single al artistei reprezintă mult așteptata colaborare… 16 iun. • Monden Loredana a lansat videoclipul „Ochii din vis” pe Facebook
Cu tinerețea mea apăr viața 16 iun. • Jurnalist pentru o zi Cu tinerețea mea apăr viața Gândește-te, mamă, la mine, căci sunt un suflețel și eu! Nu mă omorî făcând avort! Lasă-mă și pe mine să simt mirosul copacilor înfloriți primăvara, parfumul florilor și mirosul ierbii…! Să văd și eu cum e să te străduiești când… 16 iun. • Jurnalist pentru o zi Cu tinerețea mea apăr viața
Cele mai vechi picturi din Europa au fost realizate probabil de omul de Neanderthal 16 iun. • Fapt divers Cele mai vechi picturi din Europa au fost realizate probabil de omul de Neanderthal Cele mai vechi picturi din Europa, aflate în câteva peșteri spaniole, au fost realizate în urmă cu peste 40.000 de ani, probabil de omul de Neanderthal, un „verișor” dispărut al… 16 iun. • Fapt divers Cele mai vechi picturi din Europa au fost realizate probabil de omul de Neanderthal
Cercetătorii japonezi pot prezice succesul sau eșecul de box office al unui film 16 iun. • Fapt divers Cercetătorii japonezi pot prezice succesul sau eșecul de box office al unui film Cercetătorii japonezi au alcătuit un model matematic capabil să prezică succesul sau eșecul de box office al unui film, se afirmă într-un studiu publicat vineri în revista New Journal of… 16 iun. • Fapt divers Cercetătorii japonezi pot prezice succesul sau eșecul de box office al unui film
Renunțarea la fumat, chiar și la o vârstă înaintată, prelungește viața Renunțarea la fumat, chiar și la o vârstă înaintată, prelungește viața 16 iun. • Sănătate Renunțarea la fumat, chiar și la o vârstă înaintată, prelungește viața 16 iun. • Sănătate Renunțarea la fumat, chiar și la o vârstă înaintată, prelungește viața
China va trimite sâmbătă o femeie în spațiu – o premieră pentru industria spațială din această țară 16 iun. • Internațional China va trimite sâmbătă o femeie în spațiu – o premieră pentru industria spațială din această țară China va trimite prima femeie în spațiu odată cu lansarea vehiculului spațial Shenzhou IX, care va avea loc sâmbătă, a confirmat, vineri, agenția de presă… 16 iun. • Internațional China va trimite sâmbătă o femeie în spațiu – o premieră pentru industria spațială din această țară
Fostul subprefect de Botoșani Paul Secrieru a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac 16 iun. • Național Fostul subprefect de Botoșani Paul Secrieru a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac Fostul subprefect de Botoșani Paul Secrieru, în vârstă de 33 de ani, a decedat, vineri după-amiază, în urma unui accident produs la ieșirea din localitatea botoșăneană Huțani, după ce mașina… 16 iun. • Național Fostul subprefect de Botoșani Paul Secrieru a murit după ce a intrat cu mașina într-un copac