A ars ca o torță, în timp ce se afla la furat 20 ian. • Actualitate A ars ca o torță, în timp ce se afla la furat Șanse foarte mici de supraviețuire pentru un tânăr în vârstă de 18 ani care suferit arsuri pe aproape toată suprafața corpului, după ce, în noaptea de miercuri spre joi, a fost cuprins de flăcări, în… 20 ian. • Actualitate A ars ca o torță, în timp ce se afla la furat
Aceleași alimente au prețuri de peste două ori mai mari în unele piețe și târguri din țară 20 ian. • Național Aceleași alimente au prețuri de peste două ori mai mari în unele piețe și târguri din țară Aceleași alimente costă mai mult decât dublu în piețele din anumite județe, printre acestea numărându-se carnea de porc, care se vinde cu 6,8-7,2 lei kilogramul… 20 ian. • Național Aceleași alimente au prețuri de peste două ori mai mari în unele piețe și târguri din țară
Borbely: Romsilva ar putea ceda Târgu Mureșului o stațiune pentru animale de blană și o pepinieră 20 ian. • Național Borbely: Romsilva ar putea ceda Târgu Mureșului o stațiune pentru animale de blană și o pepinieră Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, afirmă că a primit de la reprezentanții municipalității din Târgu Mureș cereri privind cedarea către oraș a unor proprietăți ale Romsilva,… 20 ian. • Național Borbely: Romsilva ar putea ceda Târgu Mureșului o stațiune pentru animale de blană și o pepinieră
Președintele ANMP: Trei ministere colaborează pentru elaborarea unei legi a plantelor energetice 20 ian. • Național Președintele ANMP: Trei ministere colaborează pentru elaborarea unei legi a plantelor energetice Președintele ANMP, Nagy Jozsef, susține că specialiștii a trei ministere, respectiv al Economiei, Agriculturii și al Mediului, lucrează la un proiect de lege care să… 20 ian. • Național Președintele ANMP: Trei ministere colaborează pentru elaborarea unei legi a plantelor energetice
Șeful IGPR: Este păcat că dotarea cu biciclete a polițiștilor a fost luată în derâdere 20 ian. • Național Șeful IGPR: Este păcat că dotarea cu biciclete a polițiștilor a fost luată în derâdere Șeful Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), chestorul Liviu Popa, a declarat, joi, într-o conferință de presă la Bistrița, că regretă că a fost luat… 20 ian. • Național Șeful IGPR: Este păcat că dotarea cu biciclete a polițiștilor a fost luată în derâdere
Nechifor compară situația de acum a țăranului român cu cea din 1907 20 ian. • Actualitate Nechifor compară situația de acum a țăranului român cu cea din 1907 Intenția guvernanților de a introduce amenzi de 4 milioane de lei vechi pentru agricultorii care nu-și cultivă terenurile este considerată de președintele Organizației Județene a PSD, deputatul Cătălin Nechifor, drept… 20 ian. • Actualitate Nechifor compară situația de acum a țăranului român cu cea din 1907
Liberalii solicită Guvernului să scadă taxele care se regăsesc în prețul benzinei 20 ian. • Actualitate Liberalii solicită Guvernului să scadă taxele care se regăsesc în prețul benzinei Liberalii suceveni solicită Guvernului să scadă taxele care se regăsesc în prețul benzinei. Președintele Organizației Municipale Suceava a PSD, Marius Zmău, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că… 20 ian. • Actualitate Liberalii solicită Guvernului să scadă taxele care se regăsesc în prețul benzinei
PSD acuză PDL de explozia consumului de etnobotanice în rândul adolescenților 20 ian. • Actualitate PSD acuză PDL de explozia consumului de etnobotanice în rândul adolescenților Vicepreședintele Organizației Județene Suceava a PSD, Ovidiu Milici, consideră că PDL este direct răspunzător de explozia consumului de substanțe etnobotanice în rândul adolescenților și tinerilor. Milici a declarat, joi, într-o… 20 ian. • Actualitate PSD acuză PDL de explozia consumului de etnobotanice în rândul adolescenților
Unde fugim de-acasă… Unde fugim de-acasă… 20 ian. • Actualitate Unde fugim de-acasă… 20 ian. • Actualitate Unde fugim de-acasă…
Șoferi pe ambulanțe și microbuze de transport școlar, amendați de Poliție 20 ian. • Actualitate Șoferi pe ambulanțe și microbuze de transport școlar, amendați de Poliție Mai mulți șoferi pe ambulanțe și microbuze de transport școlar au fost amendați de polițiști după o acțiune de control în trafic care a vizat verificarea modului în care respectă… 20 ian. • Actualitate Șoferi pe ambulanțe și microbuze de transport școlar, amendați de Poliție
Liderul FRE Suceava a preluat șefia Uniunii Sindicatelor „Moldova” din electricitate 20 ian. • Actualitate Liderul FRE Suceava a preluat șefia Uniunii Sindicatelor „Moldova” din electricitate Liderul sindicatului FRE Suceava (Filiala de Rețele Electrice), Angheluță Zaharia, a preluat cu titlu interimar șefia Uniunii Sindicatelor „Moldova” care numără aproximativ 4.000 de salariați din sistemul de distribuție și… 20 ian. • Actualitate Liderul FRE Suceava a preluat șefia Uniunii Sindicatelor „Moldova” din electricitate
Peste 200 de posturi sunt oferite la o bursă a locurilor de muncă pentru agricultori în Danemarca 20 ian. • Național Peste 200 de posturi sunt oferite la o bursă a locurilor de muncă pentru agricultori în Danemarca Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează în o bursă a locurilor de muncă pentru sectorul agricol din Danemarca, la care vor fi oferite aproximativ 200 de posturi pentru… 20 ian. • Național Peste 200 de posturi sunt oferite la o bursă a locurilor de muncă pentru agricultori în Danemarca
Băsescu: Ne propunem ca anul 2011 să fie în politica externă „anul românilor” 20 ian. • Național Băsescu: Ne propunem ca anul 2011 să fie în politica externă „anul românilor” Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la întâlnirea cu diplomații acreditați la București, că anul 2011 va fi pentru politica externă „anul românilor”, urmărindu-se ca… 20 ian. • Național Băsescu: Ne propunem ca anul 2011 să fie în politica externă „anul românilor”
Realizatorii de site-uri pornografice vor fi obligați să verifice în prealabil vârsta utilizatorilor 20 ian. • Național Realizatorii de site-uri pornografice vor fi obligați să verifice în prealabil vârsta utilizatorilor Persoanele care realizează site-uri cu caracter pornografic vor fi obligate să se asigure că materialele distribuite prin intermediul acestor sisteme informatice sunt accesate doar de… 20 ian. • Național Realizatorii de site-uri pornografice vor fi obligați să verifice în prealabil vârsta utilizatorilor
Băsescu: Vom încerca să introducem votul prin corespondență, în sprijinul românilor din străinătate 20 ian. • Național Băsescu: Vom încerca să introducem votul prin corespondență, în sprijinul românilor din străinătate Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că se va încerca introducerea votului prin corespondență pentru a facilita românilor din străinătate exprimarea opiniei politice și a… 20 ian. • Național Băsescu: Vom încerca să introducem votul prin corespondență, în sprijinul românilor din străinătate
Miniștrii au fost interesați să afle, în Guvern, dacă la mașini pot folosi iarna anvelope all season 20 ian. • Național Miniștrii au fost interesați să afle, în Guvern, dacă la mașini pot folosi iarna anvelope all season Membrii Guvernului au discutat, miercuri, ordonanța privind obligativitatea anvelopelor de iarnă, iar premierul Boc a întrebat, urmărit atent de miniștri interesați de mașinile personale, dacă… 20 ian. • Național Miniștrii au fost interesați să afle, în Guvern, dacă la mașini pot folosi iarna anvelope all season
Băsescu cere țărilor învecinate asigurarea condițiilor pentru declararea corectă a etnicității 20 ian. • Național Băsescu cere țărilor învecinate asigurarea condițiilor pentru declararea corectă a etnicității Președintele Traian Băsescu a cerut, joi, țărilor învecinate României asigurarea condițiilor pentru declararea corectă a etnicității, apreciind că se întâmplă ca celor din comunitățile istorice… 20 ian. • Național Băsescu cere țărilor învecinate asigurarea condițiilor pentru declararea corectă a etnicității
Băsescu: Principiul liberei circulații nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice 20 ian. • Național Băsescu: Principiul liberei circulații nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, la întâlnirea cu diplomații acreditați la București, că principiul liberei circulații în Uniunea Europeană nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice. Șeful statului… 20 ian. • Național Băsescu: Principiul liberei circulații nu poate fi aplicat restrictiv, pe principii etnice
Clubul de Lectură pentru Copii și Cenaclul Scriitorilor – Copii Biblioteca Bucovinei: Clubul de Lectură pentru Copii și Cenaclul Scriitorilor - Copii 20 ian. • Actualitate Clubul de Lectură pentru Copii și Cenaclul Scriitorilor – Copii 20 ian. • Actualitate Clubul de Lectură pentru Copii și Cenaclul Scriitorilor – Copii
Flutur a obținut prelungirea termenului de depunere a documentației pentru acordarea subvențiilor Gheorghe Flutur: „Se va prelungi termenul de depunere a cererilor pentru subvenție până la data de 15 februarie 2011” 20 ian. • Actualitate Flutur a obținut prelungirea termenului de depunere a documentației pentru acordarea subvențiilor 20 ian. • Actualitate Flutur a obținut prelungirea termenului de depunere a documentației pentru acordarea subvențiilor
Pe 29 ianuarie încep „Serbările Zăpezii” 20 ian. • Actualitate Pe 29 ianuarie încep „Serbările Zăpezii” În perioada 29 ianuarie – 13 februarie 2011, la Vatra Dornei, se organizează o nouă ediție a „Serbărilor Zăpezii”, eveniment mult așteptat atât de localnici, cât și de turiștii care vin în fiecare iarnă în… 20 ian. • Actualitate Pe 29 ianuarie încep „Serbările Zăpezii”
„Cartea Fălticenilor de la A la Z” 20 ian. • Actualitate „Cartea Fălticenilor de la A la Z” În Sala „Pictor Aurel Băeșu” din cadrul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, va avea loc astăzi, de la ora 17,00, lansarea celei de-a doua ediții a volumului “Cartea Fălticenilor de la A la Z”, de… 20 ian. • Actualitate „Cartea Fălticenilor de la A la Z”
Cofraje de ouă cu „gălbenuș” de tutun descoperite în PCTF Siret 20 ian. • Actualitate Cofraje de ouă cu „gălbenuș” de tutun descoperite în PCTF Siret Inventivitatea celor care încercă să introducă ilegal în țară mărfuri fără plata taxelor vamale nu are limite. Ultimul exemplu de acest gen a fost înregistrat la începutul acestei săptămâni, când… 20 ian. • Actualitate Cofraje de ouă cu „gălbenuș” de tutun descoperite în PCTF Siret
Budineț (II) 20 ian. • Povestea așezărilor bucovinene Budineț (II) Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu… 20 ian. • Povestea așezărilor bucovinene Budineț (II)
Lansare de carte în prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române Biblioteca Bucovinei: Lansare de carte în prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române 20 ian. • Cultură Lansare de carte în prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române 20 ian. • Cultură Lansare de carte în prezența acad. Marius Sala, vicepreședintele Academiei Române
Expoziție cu lucrări realizate de elevii prof. Viorica Moruz Galeria „Ion Irimescu”: Expoziție cu lucrări realizate de elevii prof. Viorica Moruz 20 ian. • Cultură Expoziție cu lucrări realizate de elevii prof. Viorica Moruz 20 ian. • Cultură Expoziție cu lucrări realizate de elevii prof. Viorica Moruz
De vorbă cu psihologul Ilinca Rusu la ceainăria Librăriei Cărturești De vorbă cu psihologul Ilinca Rusu la ceainăria Librăriei Cărturești 20 ian. • Cultură De vorbă cu psihologul Ilinca Rusu la ceainăria Librăriei Cărturești 20 ian. • Cultură De vorbă cu psihologul Ilinca Rusu la ceainăria Librăriei Cărturești
Ceașca de cultură 20 ian. • Cultură Ceașca de cultură Puteți servi de acum cultura pe tavă accesând www.ceascadecultura.ro, portal care urmărește (așa cum ne informează Mircea Giosan, directorul acestui proiect finanțat, prin programul „Tineret în Acțiune”, cu sprijinul Comisiei Europene) „revitalizarea culturii din România prin promovarea artiștilor plastici, a… 20 ian. • Cultură Ceașca de cultură
Patrule de polițiști și jandarmi prin Șcheia, pentru a preveni bătăile între romi 20 ian. • Actualitate Patrule de polițiști și jandarmi prin Șcheia, pentru a preveni bătăile între romi Patrule de polițiști și jandarmi au fost trimise la Șcheia, pentru a preveni un conflict între mai multe familii de romi din localitate. Măsurile de prevenire au fost luate de… 20 ian. • Actualitate Patrule de polițiști și jandarmi prin Șcheia, pentru a preveni bătăile între romi
I-au furat televizorul din casă 20 ian. • Actualitate I-au furat televizorul din casă Un bărbat din orașul Dolhasca a reclamat, în urmă cu două zile, la poliție, că locuința fratelui său, plecat la muncă în Italia, a fost spartă de hoți. Imobilul cu pricina se află în satul Probota, iar furtul s-a petrecut,… 20 ian. • Actualitate I-au furat televizorul din casă
Tânără dispărută de aproape două săptămâni, căutată de familie cu poliția Niculina Bivolaru a dispărut din data de 4 ianuarie a.c. 20 ian. • Actualitate Tânără dispărută de aproape două săptămâni, căutată de familie cu poliția 20 ian. • Actualitate Tânără dispărută de aproape două săptămâni, căutată de familie cu poliția
Sucevenii reîncep campionatul cu Steaua București 20 ian. • Alte sporturi Sucevenii reîncep campionatul cu Steaua București După o lună de pauză competițională, echipa locală de volei, CSMU LPS Suceava va relua campionatul Diviziei A1 cu un meci foarte dificil pe teren propriu, în compania Stelei București, sâmbătă, de la orele 12.00… 20 ian. • Alte sporturi Sucevenii reîncep campionatul cu Steaua București
67.044.000 lei, pentru Sănătatea suceveană, în primul trimestru al anului Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava, Anda Sălăgean 20 ian. • Actualitate 67.044.000 lei, pentru Sănătatea suceveană, în primul trimestru al anului 20 ian. • Actualitate 67.044.000 lei, pentru Sănătatea suceveană, în primul trimestru al anului
Cabinetele medicilor de familie, amenințate cu falimentul de noul sistem de plată a doctorilor Irina Badrajan: „Nu vom avea cu ce supraviețui” 20 ian. • Actualitate Cabinetele medicilor de familie, amenințate cu falimentul de noul sistem de plată a doctorilor 20 ian. • Actualitate Cabinetele medicilor de familie, amenințate cu falimentul de noul sistem de plată a doctorilor
Cică, niște cronicari… 20 ian. • Colțul condeierului Cică, niște cronicari… Ianuarie 1966 – deci, acum 45 de ani. Fulguia. Acceleratul 621 sosea în Gara Nicolina, la 19,22. Printre cei ce pândeau ivirea luminilor locomotivei Pacific 231 de după cotul Frumoasei, trei „radiofoniști”: Corneliu Sturzu, Valer Mitru și subsemnatul. Bădia Mitru… 20 ian. • Colțul condeierului Cică, niște cronicari…
Gațu, Boc, Pițurcă 20 ian. • Fotbal pe pâine Gațu, Boc, Pițurcă Acest comentariu ar fi putut la fel de bine să fie intitulat „Asumarea sau teoria nesimțirii”. Am început să-l scriu încă marcat de apariția oarecum crispată la TV a domnului Gațu care, printre alte grohăieli, a dat-o și p-aia cu… 20 ian. • Fotbal pe pâine Gațu, Boc, Pițurcă
Condamnări cu suspendare într-un dosar de contrabandă cu țigări Indivizii acuzați că au prejudiciat bugetul de stat cu 4,4 miliarde de lei vechi pot scăpa fără nici o zi de pușcărie 20 ian. • Actualitate Condamnări cu suspendare într-un dosar de contrabandă cu țigări 20 ian. • Actualitate Condamnări cu suspendare într-un dosar de contrabandă cu țigări
Înmatricularea mașinilor s-a prăbușit sub creșterea taxei de poluare 20 ian. • Actualitate Înmatricularea mașinilor s-a prăbușit sub creșterea taxei de poluare Creșterea cuantumului taxei de poluare, chiar și de câteva ori pentru diferite tipuri de mașini, a dus la prăbușirea pieței auto. Față de partea a doua a lunii decembrie 2010,… 20 ian. • Actualitate Înmatricularea mașinilor s-a prăbușit sub creșterea taxei de poluare
Vasluianul Andronic, prima țintă a Rapidului Dorian Andronic ar putea reveni pe Areni 20 ian. • Alte sporturi Vasluianul Andronic, prima țintă a Rapidului 20 ian. • Alte sporturi Vasluianul Andronic, prima țintă a Rapidului
Președintele AJF vrea reducerea numărului echipelor din Liga a IV-a 20 ian. • Alte sporturi Președintele AJF vrea reducerea numărului echipelor din Liga a IV-a Conducerea Asociației Județene de Fotbal a stabilit pentru data de 29 ianuarie o întâlnire cu delegații echipelor de Liga a IV-a, urmând ca o zi mai târziu, tot de la… 20 ian. • Alte sporturi Președintele AJF vrea reducerea numărului echipelor din Liga a IV-a
A murit decapitat de tren, după o tentativă eșuată de împăcare cu soția 20 ian. • Actualitate A murit decapitat de tren, după o tentativă eșuată de împăcare cu soția Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost decapitat de un tren de marfă, la o trecere la nivel cu calea ferată, indiciile din anchetă ducând în mod… 20 ian. • Actualitate A murit decapitat de tren, după o tentativă eșuată de împăcare cu soția
Bărbat înecat în timp ce se afla la pescuit 20 ian. • Actualitate Bărbat înecat în timp ce se afla la pescuit Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava caută trupul unui bărbat în vârstă de 41 de ani, care s-a înecat în râul Siret, în timp ce se afla la pescuit. Bărbatul căutat de pompieri se… 20 ian. • Actualitate Bărbat înecat în timp ce se afla la pescuit
A reclamat un accident după o săptămână, când a aflat cât îl costă spitalizarea 20 ian. • Actualitate A reclamat un accident după o săptămână, când a aflat cât îl costă spitalizarea Poliția municipiului Vatra Dornei anchetează un accident rutier reclamat la o săptămână de la producerea sa, presupusa victimă a acestuia hotărându-se să-i anunțe pe oamenii legii după ce a aflat… 20 ian. • Actualitate A reclamat un accident după o săptămână, când a aflat cât îl costă spitalizarea
APIA Suceava, pe un butoi de pulbere, sub presiunea cozilor infernale Cozi ca pe vremea lui Ceaușescu, ieri dimineața, la sediul APIA din cartierul Obcini 20 ian. • Actualitate APIA Suceava, pe un butoi de pulbere, sub presiunea cozilor infernale 20 ian. • Actualitate APIA Suceava, pe un butoi de pulbere, sub presiunea cozilor infernale
Doi copii din Siret, înfiați de consultantul Angelinei Jolie în materie de adopții Angelina Jolie împreună cu Maddox, Pax, Zahara (în stânga imaginii) și Shiloh (în dreapta) 20 ian. • Actualitate Doi copii din Siret, înfiați de consultantul Angelinei Jolie în materie de adopții 20 ian. • Actualitate Doi copii din Siret, înfiați de consultantul Angelinei Jolie în materie de adopții
Fiecare parohie își stabilește taxa pentru cununii și botezuri Fiecare parohie își stabilește taxa pentru cununii, în funcție de zona în care este amplasată parohia și numărul de credincioși 20 ian. • Actualitate Fiecare parohie își stabilește taxa pentru cununii și botezuri 20 ian. • Actualitate Fiecare parohie își stabilește taxa pentru cununii și botezuri
Liniștea sucevenilor, asigurată de un polițist la mia de locuitori 20 ian. • Actualitate Liniștea sucevenilor, asigurată de un polițist la mia de locuitori Municipiul Suceava își permite doar un polițist local la mia de locuitori și, nici în acest an, nu vor fi majorat numărul acestora. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat,… 20 ian. • Actualitate Liniștea sucevenilor, asigurată de un polițist la mia de locuitori