Colegiul „Ștefan cel Mare”

150 de elevi au participat la Concursul Centrelor de Excelență la Matematică

150 de elevi de clasele V-XII au participat zilele acestea la cea de-a noua ediție a Concursului Centrelor de Excelență la Matematică. Concursul s-a desfășurat la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava, iar la competiție au participat elevi din județele Iași, Botoșani, Vrancea și Suceava. Concursul a fost organizat de Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Suceava și Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Suceava.
S-au acordat premii în valoare de 7.000 de lei. Premiul I a fost de 170 de lei, premiul II a fost de 130 de lei, iar premiul III a fost în valoare de 100 de lei. Mențiunile au fost răsplătite cu câte 80 de lei.
Elevii suceveni au obținut patru premii întâi. La clasa a V-a, premiul I a fost obținut de Carla Andreea Ilaș, de la Școala cu clasele I-VIII Nr. 1 din Gura Humorului. La clasa a VII-a, premiul I a fost luat tot de un elev din județul Suceava, Remus Bompa, de la Colegiul Național „Nicu Gane” din Fălticeni, la fel și la clasa a VIII-a, unde locul I a fost obținut de Andreea Tiron, de la Școala cu clasele I-VIII din Arbore.
Un alt premiu I a fost obținut de Ștefan Lazăr Gabriel Belțic, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Suceava.
Concursul a fost susținut financiar și cu fonduri de la Consiliul Județean Suceava.

Recomandări

Ștefanist cu rezultate de top la Naționala de Chimie: calificare în lotul național cu al șaselea punctaj din concurs

Lansarea cărții „Lumea arhetipală”, purtând semnătura cunoscutului artist și om de litere Constantin Severin

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni