Polițiștii suceveni au depistat joi, în cadrul unei acțiuni pe linia prevenirii și combaterii actelor de cerșetorie, prostituție, tulburarea ordinii și liniștii publice pe raza municipiului Suceava, 15 persoane care practicau cerșetoria, dintre care șase erau minori.
Polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale în valoare de 900 de lei. Trei minori au fost încredințați familiilor.
La acțiune au participat și reprezentanți ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava și ai Serviciului de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei municipiului Suceava.
Într-o singură zi
15 cerșetori prinși de polițiști pe străzile Sucevei
Recomandări
Descinderi ale polițiștilor la șapte centre de colectare a fierului vechi
Indivizi care racolau fete vulnerabile, inclusiv minore, și le obligau să se prostitueze au aflat care le sunt condamnările
Un inconștient cu permisul suspendat, în arest după ce a fugit de polițiști pe străzile Sucevei și a intrat cu mașina într-un parc
Razie de amploare a polițiștilor, la Șcheia, cu filtre rutiere, controale la familii problemă și pe linie de furt de energie electrică
27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs





