Programul de restructurare a sistemului feroviar trimis, ieri, sindicaliștilor din CFR, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructuri prevede reducerea numărului de personal cu 12.139 pe întreg sistemul (5.949 la CFR Marfă și filialele ei, 2.545 la CFR Călători și filialele ei, 3.536 la CFR SA și filialele ei, 109 la Societatea de Administrare Active Feroviare, Societatea Feroviară de Turism, Autoritatea Feroviară Română, Centrul Național de Calificare și Instruire Feroviară), a declarat, ieri, președintele Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial (FNFMC), Gheorghe Popa. „În programul de restructurare nu se prevede nici o formă de protecție socială pentru personalul disponibilizat. Un salariat disponibilizat în această perioadă deosebit de dificilă este un om sacrificat fără nici o perspectivă. Mai mult, programul va afecta și anumite comunități locale și agenți economici prin închiderea unor secții de circulație și prin anularea unui număr mare de trenuri”, a subliniat liderul sindical.
Reducerea de personal se va face prin desființarea unor subunități și restrângeri de activitate, a afirmat Popa. Acesta a exemplificat prin închiderea unor secții de circulație neinteroperabile, diminuarea numărului de subunități (stații de cale ferată, secții, districte, regulatoare de circulație), reducerea numărului de tren -kilometru prin anularea de trenuri de toate rangurile cu 9.000.000 tren km, desființarea centrelor de producție de marfă, închiderea unor secții de circulație din punctul de vedere al CFR Marfă, reducerea numărului de stații tehnice și de tiraj, închiderea în traficul de marfă a unor stații de cale ferată, desființarea unor revizii de vagoane, diminuarea posturilor din centralul societăților și centralul sucursalelor 1-8.
Dacă negocierile eșuează, se trece la acțiuni de protest
Organizațiile reprezentative se vor întâlni, luni, cu directorii generali și subsecretar de stat Constantin Axinia, pentru a discuta problematica referitoare la restructurarea feroviară. În cazul în care nu se va ajunge la un acord, sindicaliștii iau în considerare declanșarea acțiunilor de protest, putându-se ajunge chiar și la grevă.
Președintele Federației Naționale Mișcare Comercial declara că sindicaliștii nu cer majorări de salarii, dar că solicită păstrarea locurilor de muncă și a sporurilor care se acordă în acest moment angajaților de la CFR.
„I-am comunicat și ministrului Radu Berceanu că nu acceptăm nici un fel de disponibilizări, mai ales că nici în contractul colectiv de muncă și nici în bugetul alocat în 2009 nu sunt prevăzute sume compensatorii în caz de disponibilizări. Ministrul nu ne-a precizat care ar fi protecția socială în acest sens”, preciza Popa.
Liderul sindical sublinia faptul că la Calea Ferată angajații nu beneficiază decât de două sporuri permanente, iar restul de 5 sau 6 sunt acordate în funcție de timpul lucrat și condițiile de muncă, de exemplu sporul de noapte, de condiții vătămătoare.
Acesta a subliniat și faptul că, la Calea Ferată salariul minim pe economie este de 570 de lei, sub cel minim la nivel național, respectiv de 600 de lei.
Liderul sindical a mai spus că propunerile sindicaliștilor privind acest program de restructurare, de reducere a cheltuielilor, se referă la un tratament nediscriminatoriu între infrastructura feroviară și cea rutieră, reducerea cheltuielilor în general, nu doar cele cu munca vie, de exemplu cele de exploatare, transferarea unor servicii executate de terți cum sunt cele de pază, de salubrizare la Căile Ferate.
„Am propus, de asemenea, analiza oportunității de a absorbi Compania Națională a unor filiale ale CFR sub formă de direcții, pentru reducerea aparatului administrativ birocratic, acest pas însemnând reducerea cheltuielilor cu 20-30 la sută”, a explicat Popa.
Liderul sindical adăuga că CFR Marfă ar putea intra în incapacitate de plată, dacă nu va primi un sprijin de la Guvern de aproximativ 300 de milioane de lei. În același timp, CFR Infrastructură are nevoie de 500 de milioane de lei pentru reparații și întreținere.
12.000 de angajați CFR vor fi disponibilizați, sindicaliștii amenință cu proteste ample
