Pilde creştin-ortodoxe

1. Semnul cuielor

Trăia un om, demult. El avea un fiu tare neascultător, care îi făcea tot soiul de necazuri. Ajunsese bietul om să se gândească cu teamă la ziua care urma. A început să bată câte un cui, în tocul uşii, pentru fiecare greşeală a fiului său. Când tocul uşii s-a umplut de cuie, încât părea un arici, omul şi-a chemat fiul şi i-a spus:
- Am bătut câte un cui, pentru fiecare greşeală a ta!
Fiul s-a speriat, văzând mulţimea cuielor şi a hotărât în sinea lui să răscumpere fiecare greşeală cu o faptă bună.
După prima faptă bună, şi-a chemat tatăl în faţa uşii, rugându-l să scoată un cui.
În ziua în care a scos ultimul cui, tatăl şi-a îmbrăţişat fiul, bucurându-se împreună cu el. Fiul l-a strâns la piept şi a văzut că tatăl său plângea.
- De ce plângi? Ar trebui să fii fericit şi mulţumit că ai putut să scoţi toate cuiele.
- E adevărat, cuiele au fost scoase, dar semnele, semnele au rămas!

2. Comoara morții, bătrânul pustnic și tâlharii

Un pustnic a intrat într-o peşteră din cauza ploii şi a găsit o comoară. A ieşit peste măsură de speriat din peşteră stigând:
– Am văzut moartea!
Afară s-a ciocnit cu trei bandiţi, care privind în jur l-au întrebat:
– Moşule, unde este moartea?
Pustnicul i-a dus în peşteră şi le-a arătat tezaurul, descoperit din întâmplare. La vederea aurului, cei trei bandiţi şi-au simţit inima tresăltând de bucurie şi vicleni i-au spus:
– Ai dreptate, moşule, pleacă, pleacă departe de aici.
După plecarea bătrânului, hoţii au rămas lângă aur, care era foarte mult, întrebându-se cum să-l care din vârful muntelui. Până la urmă au hotărât ca unul să meargă să aducă provizii şi căruţe, iar ceilalţi doi să rămână de pază.
Cel care a coborât în târg, după provizii, se gândea:
- ”În târg voi bea şi voi mânca pe săturate, voi petrece…apoi voi cumpăra provizii, pe care le voi otrăvi şi astfel voi rămâne singurul stăpân al comorii”.
Cei doi tâlhari rămaşi de pază gândeau fiecare în sinea lui:
-”O jumătate din comoară este mai mare decât o treime. La întoarcere, îl vom ucide pe cel plecat în târg şi vom împărţi comoara pe dindouă”.
Şi aşa au făcut. L-au omorât pe tovarăşul venit din târg cu provizii şi căruţe, au mâncat hrana otrăvită de el şi astfel au murit cu toţii. Nedreptatea și lăcomia ucid!

3. Trufia tinereții și buna smerire

Un tânăr rege, pentru a-şi arăta valoarea, obişnuia să caute necontenit prilej de ceartă cu regele bătrân al ţării vecine. Bătrânul rege încercase pe toate căile să stabilească legături de prietenie şi întrajutorare cu tânărul său vecin. Dar în zadar.
Într-o zi, tânărul porni război împotriva ţării vecine. Bătrânul rege, amintindu-şi câte prostii făcuse el însuşi la tinereţe şi că tânărul rege este la vârsta la care nu i se poate cere înţelepciune, porunci căpitanilor săi să-l prindă viu. Când acesta fu adus şi-l văzu speriat, bătrânului rege i se făcu milă de el, dar se prefăcu mânios şi-l condamnă la moarte. Tânărul implora îndurare.
– Bine, îţi mai dau o şansă! Se prefăcu înduplecat bătrânul rege.
A doua zi i se puse în braţe un vas plin ochi cu apă şi i se spuse:
– Va trebui să înconjori cetatea, fără să verşi nici un strop de apă, altfel vei muri, iată, călăul este în spatele tău, cu securea pregătită.
Regele poruncise ca supuşii săi să se aşeze de-a lungul drumului: cei din stânga să-l jignească şi să-l huiduie, cei din dreapta să-l laude.
Tânărul reuşi să înconjoare cetatea, fără a risipi nici un strop de apă, iar bătrânul rege îl întrebă:
– De ce n-ai întors batjocura mulţimii, care te jignea şi batjocorea?
– N-aveam vreme! Trebuia să am grijă de vasul cu apă!
– Dar de ce n-ai răspuns măcar celor care te lăudau?
– N-aveam vreme, trebuia să am grijă de apă, să nu se risipească.
– Tinere, vezi, aşa n-am eu vreme de prostiile tale, pentru că ţara are nevoie de mine! Nu mai căuta aplauze ieftine, ai grijă de vasul pe care Dumnezeu ţi l-a dat în grijă. Ţara şi poporul tău au nevoie de destoinicia ta! Orice om are un suflet, pe care trebuie să-l păzească şi o misiune, pe care trebuie s-o îndeplinească.

Sursa: http://forum.romedic.ro/