Comisarul-șef Eugen Dimitrie Roman, șeful Poliției municipiului Rădăuți, este de vineri, 14 ianuarie, adjunctul inspectorului-șef al poliției județene, comisarul-șef Florin Poenari.
Ofițerul în vârstă de 44 de ani a fost împuternicit pe acest post prin decizie a Poliției Române, ocupând astfel a doua funcție în ierarhia poliției județene.
Ambele funcții de adjunct ale poliției județene erau vacante, ultima în urma pensionării recente a comisarului-șef Cătălin Nistor.
Ofiţerul Roman este absolvent al Academiei de Poliţie "Ioan Cuza" Bucureşti, promoţia 1999. Este la origine rădăuţean, iar în cea mai mare parte a timpului a activat la Poliţia municipiului Rădăuţi. Eugen Dimitrie Roman a fost specializat în sectorul poliţiei economice, fiind mult timp coordonator al Compartimentului de Combatere a Criminalităţii Economice Rădăuţi.
Eugen Dimitrie Roman este deja de mai mulți ani șeful Poliției Rădăuți. De altfel, acesta rămâne practic titular pe postul de comandă de la Rădăuți, fiind deocamdată doar împuternicit ca adjunct al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Cel mai probabil, comanda Poliției municipiului Rădăuți va fi preluată de adjunctul Gabriel Chifan, și el cu mulți ani de experiență deja la această structură de poliție.