Ancheta în cazul educatoarei care este angajată la Grădinița cu Program Normal din Bosanci a plecat de la faptul că una dintre minorele care ar fi fost abuzate sexual avea coșmaruri prin somn. Părinții s-au alertat și au dorit să afle de la ce vin aceste spaime ale micuței. Cu ocazia discuțiilor au aflat că educatoarea Maria Podolak ar fi recurs la gesturi care nu au legătură cu normalitatea, cu atât mai puțin de cele privind activitatea didactică.
Mai exact, micuța s-a plâns că i s-ar fi băgat degetul în vagin, fapte care s-ar fi repetat de mai multe ori în baia de la grădiniță. Ulterior, și sora fetiței, care urmează cursurile aceleiași grădinițe, le-a spus părinților că ar fi avut parte de tratamente similare din partea educatoarei. Potrivit datelor obținute de la persoane apropiate anchetei, examenul medico-legal la care au fost supuse fetele de 3 și 7 ani au arătat că agresiunea sexuală se confirmă. Mai mult, în ecuație a apărut și o a treia fetiță, care ar fi fost abuzată, la rândul ei, de femeia în vârstă de 51 de ani.
În timp ce anchetatorii susțin că sunt probe certe care să o incrimineze pe educatoare, motiv pentru care s-a emis și mandatul de arestare pentru 30 de zile de către Judecătoria Suceava, cei mai mulți dintre părinții care au copii la Grădinița cu Program Normal din Bosanci o susțin pe Maria Podolak. Aceștia s-au adunat luni dimineață în fața sediului unității de învățământ, inclusiv cu pancarte pe care scria ”Susțin nevinovăția Mariei Podolak”. Oamenii spun că acuzațiile nu sunt fondate și au doar cuvinte de laudă la adresa educatoarei. De altfel, în urmă cu câțiva ani, aceasta a și fost premiată cu ocazia unei gale care a avut loc în municipiul Suceava pentru activitatea prestată în învățământ.
Maria Podolak a fost reținută vineri dimineață pentru 24 de ore, iar în aceeași zi a fost prezentată unui magistrat de drepturi și libertăți de la Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă. Judecătorul a admis propunerea și a emis mandat de arestare pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de viol în formă continuată, agresiune sexuală și rele tratamente aplicate minorului. Măsura nu este definitivă și poate fi contestată la instanța superioară, Tribunalul Suceava.
Interesant este că în acest caz părinții celor două surori agresate sexual nu au depus plângere la poliție. Totul s-a aflat în urma unui act de răzbunare care l-a avut în prim-plan pe tatăl minorelor. Acesta a incendiat autoturismul marca Dacia Sandero care aparține educatoarei și care era parcat în cartierul Obcini din municipiul Suceava. Incidentul a avut loc pe 7 decembrie, iar piromanul a fost prins câteva zile mai târziu. Cu ocazia cercetărilor, bărbatul a dezvăluit și motivul care l-a determinat să recurgă la acest gest. Mai exact, el a vrut să se răzbune pe educatoare pentru ceea ce le-ar fi făcut fiicelor sale minore. În baza acestei informații, polițiștii și un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava au extins cercetările. Maria Podolak ar fi fost pusă sub urmărire, iar înainte de a fi reținută anchetatorii au efectuat și percheziții la domiciliul acesteia, dar și la grădinița din Bosanci, de unde au ridicat probe pentru documentarea cazului.