Doru POPOVICI

În episodul trecut ne-am lămurit ce înseamnă organizarea unei Olimpiade. Sau nu? Că am vorbit de doar despre ceremonia de inaugurare. Dar ca să ajungi la acest moment, mai sunt necesare câteva chestii care poartă generic denumirea de infrastructură. Din asta, noi avem doar „infra” (din latină vine, şi înseamnă „sub” sau „dedesubt”), că structuri nu există de nici un fel: nici şosele, nici aeroporturi, nici stadioane ori săli de sport. N-avem nici velodrom, nici piste nautice, nici..., nici... Avem, în schimb, capul bătut de soare al primarului Capitalei care visa, acum fix un an, Olimpiadă la Bucureşti. Auzi, bă, Oprescule, da’ ăia 2.000.000 de vizitatori/spectatori, câţi sunt acum la Londra, unde i-ai caza? Aud?! Poate să-i bagi ‘colo, la matale-n bătătură, la Spitalul Universitar... (că nici hoteluri nu cred să fie pentru atâta omenire, nu în Bucureşti, dar în toată ţara), şi la Abramburica, în căminele Politehnicii, deci ar fi nu spectatori/vizitatori, ci pacienţi şi căminişti. Hai, că m-am enervat. Revenim la Londra. Înainte de începerea Olimpiadei, optimiştii ziceau că vom culege vreo 15 medalii, din care patru-cinci de aur, urmând să ne clasăm prin preajma locului 15, deci mai bine decât la Beijing. Lucizii vedeau o diminuare şi a numărului general de medalii faţă de 8, la Beijing, şi a celor de aur. Pesimişti la noi nu există, aşa că lucizii au avut dreptate, dar doar parţial: am luat cu o medalie mai mult (nouă faţă de opt) dar numai două de aur. Privit cu detaşare, bilanţul nu este tocmai catastrofal. Analizat însă în amănunt, ne duce la nişte concluzii înspăimântătoare: dacă excludem aurul la tir, venit absolut neplanificat (dar cu atât mai meritoriu pentru Alin Moldoveanu, probabil singura surpriză plăcută din toată delegaţia noastră; aurul Sandrei Izbaşa nu e o surpriză pentru nimeni) atunci putem vorbi despre un lanţ interminabil de eşecuri din partea celor care oricum nu aveau şanse (atunci ce naiba căutau în delegaţie!?, v-aţi putea întreba) cât mai ales de la cei/cele în care ne puseserăm mari speranţe. Aici se înscriu în primul rând toţi ăia cu vâsle, padele şi pagae, precum şi scrimerii. Medalia aia de argint la scrimă masculin ne-a adus doar amărăciune, după o finală în care ai noştri practic n-au existat pe planşă.