Cultural

Zilele Culturii Fălticenene

Gala „10 pentru Fălticeni”
Gala „10 pentru Fălticeni”

Timp de câteva zile, la mijlocul lunii iunie, la Fălticeni se vor desfășura „Zilele Culturii Fălticenene”. Acest eveniment cultural a fost inițiat pe 15 iunie 2011, cu ocazia primei ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, și a fost organizată și prima pomenire a personalităților fălticenene. De atunci, această zi importantă pentru noi, românii, ziua în care a încetat din viață Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu, s-a transformat în Ziua Culturii Fălticenene pentru că, pe lângă Mihai Eminescu, ne aducem aminte de marii oameni de cultură.
Proiectul este realizat de Asociația „Fălticeni Cultural” cu sprijinul Primăriei Municipiului Fălticeni și al comunității locale, inclusiv oameni de afaceri și instituții culturale.
– Gala „10 pentru Fălticeni”
Pe 15 iunie 2025 Asociația „Fălticeni Cultural“ organizează cea de-a patra ediție a proiectului Gala „10 pentru Fălticeni”, eveniment care recunoaște excelența în diverse domenii. În cadrul Galei „10 pentru Fălticeni” vor fi acordate premii în cadrul a zece categorii: Educație, Literatură, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Asistență socială și umanitară, Jurnalism și Artă teatrală și Sport. Nominalizările pot fi trimise pe adresa de email asociatiafalticenicultural@yahoo.com, până pe 1 iunie 2025, iar detalii suplimentare pot fi obținute la numărul de telefon 0743102992 (pr. Liviu Mihăilă).
„Dacă apreciezi activitatea unei persoane, asociații sau instituții care se încadrează în categoriile menționate mai sus, așteptăm nominalizarea ta pe adresa asociatiafalti-cenicultural@yahoo.com. Îți mulțumim că ne ajuți să premiem valorile orașului Fălticeni” este mesajul pr. Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural” .
Cei care trimit nominalizările pentru o categorie sau mai multe trebuie să le susțină cu o motivare de câteva rânduri. O persoană poate face una sau mai multe propuneri la aceeași categorie.
Gala de premiere va avea loc în seara zilei de duminică, 15 iunie, în cadrul unui concert extraordinar organizat de Asociația „Fălticeni Cultural”.

Recomandări

Mai sunt câteva zile în care vă puteți înscrie la Festivalul-concurs de literatură „Rezonanţe Udeştene”, ediția a XXX-a

Două săptămâni de sărbătoare la Fălticeni. Concerte, tradiții, competiții sportive și evenimente pentru întreaga familie, la Zilele Municipiului

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei