„Viața creștină este frumoasă și este împodobită cu fel de fel de virtuți”

„Viața creștină este frumoasă și este împodobită cu fel de fel de virtuți”
„Viața creștină este frumoasă și este împodobită cu fel de fel de virtuți”

Biserica Parohiei Satu Mare 2 din Protopopiatul Rădăuți, județul Suceava, și-a sărbătorit sâmbătă, 27 iulie 2019, cel de-al doilea hram – „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon”.
La prima oră a dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a fost primit, după datina străbună, cu pâine și sare de preotul Ionuț Daniel Curic, parohul Parohiei Satu Mare 2, de preotul Petru Lupăștean, protopopul Protoieriei Rădăuți, și de Ștefan Valerian Cramarciuc – primarul comunei Satu Mare, alături de numeroși copii cu buchete de flori în mâini.
La Sfânta Liturghie arhierească, răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar Simbolul Credinței (Crezul) a fost rostit de un grup de copii.
În cuvântul de învățătură rostit la finalul slujbei, IPS Arhiepiscop Pimen le-a vorbit celor prezenți despre urcușul duhovnicesc și despre importanța săvârșirii faptelor bune: „Îl cinstim pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – Tămăduitorul de boli, cel care a făcut bine tuturor celor care erau bolnavi de diferite neputințe și suferințe, cel care a mărturisit pe Mântuitorul Iisus Hristos în fața celor prigonitori, care urau pe Dumnezeu și pe Mântuitorul și care-i urau și pe slujitorii și mărturisitorii Domnului. Creștinismul și cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit și a fost primit cu jertfă multă, cu prețul vieții acestor mucenici și datorită credinței și mai ales dragostei care stăpânea inimile credincioșilor. Viața creștină este frumoasă și este împodobită cu fel de fel de virtuți. Sporim în trăirea vieții noastre prin faptele bune, fapte de milostenie și prin cercetarea Sfintei Biserici – Casa lui Dumnezeu. Aici ne adunăm sufletește, ne înălțăm sufletește și ne liniștim sufletește, în această Casă a lui Dumnezeu, pentru că, în afară de sfintele icoane – chipurile sfinților care au trăit cu toată ființa lor și au mărturisit cu prețul vieții lor pe Mântuitorul Iisus Hristos -, se află prezent aici cuvântul lui Dumnezeu prin Sfânta Evanghelie și se află și Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos”.
(Constantin Agafiței, Ziarul Lumina)

Recomandări

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești

La Suceava a avut loc Simpozionul Național „Mitropolia Moldovei. 625 de ani: istorie, credință, artă și cultură”

Vizită de suflet la Parohia Berchișești: 60 de pelerini de la București, însoțiți de pr. Vasile Ioana, în mijlocul comunității noastre

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale