Accident casnic

Un copil de 9 ani a venit la spital cu degetele într-o pungă cu gheață

Un copil de 9 ani, din localitatea suceveană Vatra Moldoviței, victimă a unui accident casnic, a ajuns ieri la spital cu degetele într-o pungă cu gheață.
Minorul, Gabriel C., și-a prins trei degete de la mâna dreaptă într-un abric, iar medicii fac eforturi să i le reimplanteze.
Copilul a fost dus inițial la spitalul din Câmpulung Moldovenesc, de unde a fost transferat la Suceava, pentru ca ulterior să ajungă într-o clinică din Iași. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Suceava, doctorul Tiberius Brădățan, a declarat că degetele au fost conservate corect, însă sunt strivite, iar operația va fi una foarte dificilă.
„Au fost secționate vârfurile degetelor, deci cele mai fine capilare și terminațiile nervoase sunt distruse. Va fi foarte greu de refăcut microcirculația din zonă, iar sensibilitatea va fi probabil compromisă”, a spus medicul.

Recomandări

Bărbat de 65 de ani, în stare gravă la spital după ce mașina pe care o conducea a fost lovită violent de un alt vehicul scăpat de sub control

Femeia care și-a învelit într-o pătură nou-născutul și apoi l-a abandonat în mașina de spălat, condamnată la 16 ani de închisoare

Pericol pe trotinete: doi copii au ajuns la spital, iar un bărbat beat criță s-a ales cu o amendă consistentă