Întâlnire

Tinerii sunt invitați la CJ Suceava pentru a li se prezenta proiectele cu finanțare europeană

Consiliul Județean Suceava organizează miercuri, de la ora 11:00, o întâlnire cu tinerii suceveni care sunt interesați să-și deschidă afaceri cu fonduri europene. Anunțul a fost făcut de șeful administrației județene sucevene, Gheorghe Flutur, care a precizat că întâlnirea va avea loc la sediul Consiliului Județean, la discuții urmând să fie prezenți reprezentanți ai instituțiilor statului care pot oferi informații legate de modul în care pot fi promovate proiecte private pe fonduri europene. Pe lângă aceștia, la întâlnire vor mai fi prezenți reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, ai mai multor bănci comerciale, fonduri de investiții, precum și firme care oferă consultanță pentru întocmirea proiectelor de finanțare.
„Dorim să avem o primă întâlnire cu tinerii suceveni pentru a debloca lucrurile. Ei vor putea discuta cu reprezentanții firmelor de consultanță despre modul în care pot fi întocmite aceste proiecte, în așa fel încât anul 2011 să demareze cu mai multe inițiative private. Asta pentru că suntem interesați să avem mai multe proiecte private în județul Suceava”, a spus Gheorghe Flutur.
El a adăugat că decizia de a organiza întâlnirea de la Consiliul Județean a fost luată după ce un număr însemnat de tineri suceveni s-au arătat dispuși să investească în ferme, unități alimentare sau turistice.
În altă ordine de idei, președintele CJ Suceava a mai spus că săptămâna viitoare va avea o întâlnire cu primul-ministru al României, Emil Boc, discuțiile urmând a se purta despre posibilitatea dezvoltării a două mari investiții în județul Suceava, în urma cărora se vor crea câteva mii de locuri de muncă.

Recomandări

Beneficiarii Centrului Vârstnicilor Eklitos, sprijiniți prin proiectul Grădiniței cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava

CJ Suceava lansează un proiect transfrontalier de peste 372.000 de euro ce prevedere dotări moderne și activități pentru copiii cu nevoi educaționale speciale

Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”
Consiliul Județean Suceava a anunțat lansarea proiectului transfrontalier „Valorificarea oportunităților prin parteneriat în educație – Hope”

USR a salutat proiectul de eliminare a păcănelelor din Suceava și îi cere primarului PSD Cătălin Coman să facă același lucru la Fălticeni

Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”
Deputatul USR Emanuel Ungureanu îl critică dur pe Nicușor Dan pentru că „stă în genunchi în fața PSD”

Vicepreședinții CJ Suceava au fost prezenți la ceremonia dedicată Zilei Drapelului Național. Nicolae Robu: „Este despre țara pe care o purtăm în suflet, oriunde ne-ar purta pașii”