Suceava

Taxa de salubrizare nu se majorează, dar nu se mai acceptă modificarea listelor de plată

Sucevenii nu vor plăti mai mult anul viitor pentru salubrizarea orașului, deși încasările sunt mult mai mici decât costurile municipalității. Acest lucru a fost anunțat ieri de primarul Sucevei, Ion Lungu, care a spus că, în schimb, își dorește ca o parte dintre suceveni să nu se mai eschiveze de la această obligație:
„Nu vom majora taxa de salubrizare pentru 2013, dar vrem ca lista cu persoanele care trebuie să o achite să nu mai fie modificată, după actualizarea ei. Degeaba ne facem noi calcule cu cât ar trebui încasat, să știm de ce buget beneficiem anul viitor, dacă după câteva luni mulți vin să scoată de pe acea listă o mulțime de persoane, cu adeverințe de la asociații, cum că nu ar mai fi patru în casă, ci doar două sau una. Toată lumea fuge de această taxă, dar vin cu fel de fel de nemulțumiri, că nu ar fi curat și nu se face treabă. Nu e așa, dar nici nu putem cere mai mult, câtă vreme nu avem cu ce plăti nici ce se face”.
Lungu a spus că peste tot în țară prețul taxei de salubrizare este mai mare decât la noi, dar chiar și așa, multe persoane refuză să plătească 48 de lei pe an.
„Avem de încasat restanțe de peste 20 de miliarde de lei vechi numai din taxa de salubrizare”, a adăugat primarul, care le-a cerut celor de la asociații să întocmească corect listele cu locatari.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, susține că decizia Guvernului de majorare a taxelor locale a avut un efect invers, cu încasări mai mici la bugetul local

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizare

Cușnir reclamă vechea administrație de utilizarea sumelor încasate pentru alte taxe și impozite la subvenționarea taxei de salubrizareMajorarea taxei de salubrizare din municipiul Suceava cu aproape 70% a fost absolut necesară și ar fi trebuit să fie făcută cu mai mult timp în urmă, explică viceprimarul Dan Cușnir, care a prezentat valori similare sau mai mari din alte orașe, dar și o evoluție în timp a tarifului perceput, precum și a costurilor plătite de primărie. De la 1 ianuarie, sucevenii plătesc 25 lei lunar de persoană, taxă de salubrizare, adică 300 de lei de fiecare membru al familiei. ”Ceea ce îi nemulțumește pe mulți este creșterea acestei taxe. A fost o măsură absolut necesară. Sucevenii erau mințiți – plăteau 14 lei lunar, dar, de fapt, tot din banii lor plăteau diferența până la prețul real”, a afirmat viceprimarul Cușnir, în cadrul conferinței de presă de miercuri. ”Am promis că toate resursele colectate din taxa de salubrizare vor fi folosite exclusiv pentru curățenia orașului – așa facem. Stabilirea acesteia s-a făcut în primul rând în baza ordinului ANRE care precizează cum se calculează taxa de salubrizare – așa s-a ajuns la 25 lei de persoană lunar. Suntem pe locul 36 în țară între municipii, în alte părți este mai mare decât la noi”, a spus viceprimarul Sucevei, care a ținut să devoaleze ”minciunile și manipulările din trecut”, când operatorul de salubrizare era plătit tot la nivelul de 25 de lei de persoană lunar, dar de la populație se încasau doar 14 lei lunar. ”În fiecare an, diferența dintre ce s-a colectat din taxe de salubrizare de la populație și ce s-a plătit pentru aceste servicii a crescut. Am ajuns ca, în 2024, diferența dintre ce s-a colectat și ce s-a plătit să fie de 27,22 milioane lei. Peste 5 milioane de euro. Diferență plătită tot din banii sucevenilor. În total vorbim de 120 milioane de lei. Banii de la bugetul local, care, în loc să meargă la parcări, la programe de investiții, acopereau dezechilibrul creat de diferența dintre taxe de salubrizare și ce se plătea efectiv firmelor de salubrizare”, a concluzionat viceprimarul Dan Cușnir, care a precizat că nu a fost o practică ilegală, doar că a indus o idee greșită populației. El a prezentat evoluția taxei de salubrizare în municipiul Suceava: •	4 lei de persoană lunar în 2010,  •	5 lei lunar în 2013,  •	9 lei lunar din 2017,  •	12 lei din 2022,  •	14 lei din 2023, •	15 lei din 2024,  •	25 lei de persoană din 2026. ”Noi n-am făcut altceva decât să echilibrăm această balanță. Cât încasăm din salubrizare, folosim pentru salubrizare, în operațiuni reale. Dacă legea nu ne va obliga, nu vom mai crește taxa de salubrizare mulți ani de acum înainte”, a mai spus reprezentantul administrației locale, care a precizat că pentru asta este necesară creșterea gradului de încasare, fiind inițiate deja demersuri în această privință.

Localnicii nemulțumiți de creșterea impozitelor și taxelor locale din Salcea au tăbărât peste primarul Ezekiel Belţic

Taxa de salubrizare, majorată la Suceava pentru că o parte semnificativă a populației nu plătește nimic

Taxa de salubrizare, plătită doar de către o parte dintre suceveni - spun autoritățile, care caută soliții să crească gradul de încasare

Parcările de pe încă patru străzi din municipiul Suceava au fost incluse de consilierii locali în lista celor de domiciliu și în regim mixt cu autotaxare