RUGBY ÎN 7

Sucevenii vizează un loc în primele șase echipe din țară

Echipa locală de rugby CSM Bucovina Suceava participă de astăzi la cel de-al doilea și ultimul turneu al Campionatului Național de Rugby în 7. La primul turneu, desfășurat la Cluj, sucevenii lui Constantin Vlad au înregistrat o victorie, un egal și două înfrângeri, clasându-se pe locul 9 din 12 echipe participante. Deși au o grupă destul de dificilă, rugbyștii echipei locale își doresc să repete figura frumoasă făcută anul trecut, când s-au clasat pe locul șase, după ce au pierdut în prelungiri accesul în meciul pentru locul patru. Cu toate că nu a reușit să-l includă în lot pe cel mai bun jucător din primul turneu, Flutur, care este accidentat, Constantin Vlad a plecat la București cu o echipă destul de tânără, cu o medie de vârstă la 21 de ani. „Am ales pentru acest turneu jucători tineri, cu calități speciale pentru rugby în 7, mai exact viteză și îndemânare. Sperăm să avem o evoluție meritorie, așa cum am avut-o la fiecare participare și în final să ne clasăm în primele șase”, a menționat tehnicianul sucevean Constantin Vlad. Astăzi, echipa CSM Bucovina va avea cinci meciuri în grupă, în care va întâlni în teren formațiile Farul Constanța, Dinamo București, Rulmentul Bârlad, Poli Iași și Olimpia București.

Recomandări

Echipa Suceava 2 a Universității „Ștefan cel Mare” a ocupat primul loc pe podiumul Concursului Studențesc Hard&Soft

Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur
Echipa castigatoare a marelui premiu Hard&Soft 2026, Suceava 2 de la USV si consilierul echipei, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur

Deținătorii Champions League, Nova Vita Târgu Mureș, pentru a doua oară consecutiv campioni la Cupa Aqua Carpatica