RUGBY

Sucevenii se pregătesc pentru turneul în 7

După ce au scăpat de grijile retrogradării, rugbyștii echipei locale CSM Bucovina se pregătesc în continuare pentru Campionatul Național de rugby în 7, al cărui prim turneu va avea loc la finalul acestei luni, la Cluj. Ca și anul trecut au fost formate două grupe, în funcție de clasarea din campionatul de rugby în 15, elevii antrenorului Constantin Vlad urmând să întâlnească, campioana Dinamo București, medaliata cu bronz, Baia Mare, dar și formațiile din Iași, Constanța și Timișoara. În prima zi a turneului, CSM Bucovina Suceava va evolua în deschiderea competiție în compania băimărenilor, urmând ca pe parcursul acestei zile să joace și cu celelalte echipe din grupă. În a doua și ultima zi a turneului de la Cluj, în funcție de locul ocupat în grupe, echipele vor juca câte un meci pentru stabilirea clasamentului. Al doilea turneu se va desfășura în Capitală, loc unde se va stabili și campioana din acest an. „Am stabilit un lot de 14 jucători, din care numai 10 vor merge la Cluj, sportivi cu calități pentru jocul în 7, viteză și îndemânare, într-un cuvânt calități motrice complexe. Ca și anul trecut vizăm partea superioară a clasamentului, mai ales că avem o oarecare experiență de la turneul internațional de rugby în 7 de la Chișinău, unde participăm de mulți ani”, a declarat antrenorul Constantin Vlad. În sezonul trecut, sucevenii au terminat pe locul șase, după ce au pierdut poziția a cincea, în prelungiri, în fața celor de la Baia Mare.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Zoo Park România ajunge pentru prima dată la Suceava. Peste 50 de animale exotice și o experiență unică în România – să hrănești un elefant adevărat