Sfântul Proroc Amos; Sfântul Mucenic Isihie; Fericiții Augustin și Ieronim

Sfântul Proroc Amos a trăit pe vremea lui Ieroboam al II-lea, născându-se cu aproape 800 de ani înainte de Nașterea Domnului Hristos. Era om de rând, păstor de oi din Tecoa, nu departe de Betleem. El a fost trimis să meargă din pământul Iudeei în pământul lui Israel, de vreme ce acesta se abătuse la închinarea idolilor. Sfântul Mucenic Isihie a fost ostaș creștin în timpul împăraților romani Dioclețian și Maximian Galeriu. Din porunca cezarului Maximian, creștinii din armată au început să fie prigoniți. Printre ei a fost și Isihie, care nu a primit să se închine idolilor și a fost ucis într-o zi de 15 iunie. Fericitul Ieronim a trăit în secolul al IV-lea și s-a născut în Dalmația. A intrat de tânăr în mănăstire și a studiat mult în Orientul creștin, iar mai târziu, la solicitarea episcopului Romei Damasus a tradus Biblia în limba latină, versiune numită mai târziu Vulgata. Fericitul Augustin s-a născut în Numidia africană. A fost profesor de retorică și s-a convertit în urma predicilor Sfântului Ambrozie al Milanului, de la care a și primit botezul. A fost hirotonit preot la Hipo, unde a început slujirea de predicator, devenind ulterior căpetenia episcopatului african. A scris foarte multe cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt „Despre cetatea lui Dumnezeu” și „Confesiuni”.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

„Plasa prieteniei” se țese la Parohia Sfântul Ilie din Fălticeni: Școală de Vară pentru copii, cu jocuri, ateliere și bucurie în curtea bisericii

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei