Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon

Sfântul Pantelimon
Sfântul Pantelimon

Sfântul Pantelimon a trăit în cetatea Nicomidia, din Asia Mică, pe timpul împăratului Maximian (286-305). Tatăl său era senatorul păgân Eustorgiu, iar mama sa era creștină și se numea Euvula. Ei l-au numit pe copilul lor Pantoleon, care se tâlcuiește „cu totul leu”. De tânăr a învățat filosofia și meșteșugul doctoricesc. De la bătrânul preot Ermolae, tânărul Pantoleon a învățat tainele credinței și a înțeles puterea de vindecare a lui Hristos. Plecând într-o zi de la Ermolae, Pantoleon a găsit pe drum un copil care tocmai murise, mușcat de o viperă, și, rugându-se Mântuitorului, îndată copilul a înviat. Uimit de puterea lui Hristos, Pantoleon s-a întors la Ermolae, a primit botezul și s-a împărtășit cu Sfintele Taine. Auzind acestea, împăratul a poruncit să fie adus la judecată. Pentru că sfântul n-a încetat să-L mărturisească pe Iisus Hristos, l-a chinuit cumplit, apoi l-a osândit la moarte prin tăierea capului cu sabia. Înainte de a fi martirizat, a auzit glas din ceruri care i-a schimbat numele în Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”. Atunci, mucenicul a întins de bunăvoie gâtul spre sabie și i s-a tăiat capul în ziua de 27 iulie.
(Ziarul Lumina)

Recomandări

Dezbatere dedicată părinților și profesorilor, organizată la Parohia „Sfinții Mari Mucenici Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni

Calea Sfinților– Procesiune cu Moaștele Sfinților Mucenici Epictet și Astion de sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie în Municipiul Fălticeni

Bogdana – vatra spiritualității Mușatinilor – și-a prăznuit ocrotitorul, Sfântul Leontie, Episcop de Rădăuți

„Ni l-am făcut pe Sfântul Ioan cel Nou prieten și apropiat al sufletului nostru” – atelier catehetic în curtea Catedralei Arhiepiscopale din Suceava