Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel

Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel este un renumit schimonah din Valea Chiliilor, din Munții Făgăraș, care a pustnicit în primele decenii ale secolului al XVII-lea, iar metanie avea la Mănăstirea Cetățuia „Negru Vodă”. Timp de 30 de ani s-a nevoit într-o peșteră pe care a săpat-o singur într-un perete abrupt al muntelui. O singură dată pe săptămână un ucenic îi aducea sfântului cuvios o pâine și puțină apă, pe care le cobora până la gura peșterii cu o frânghie. Din timp în timp, egumenul Mănăstirii „Negru Vodă” îi trimitea, pe aceeași cale, Sfintele Taine. Pentru multa sa nevoință și rugăciune, Dumnezeu l-a învrednicit să-și cunoască timpul mutării la Domnul, timp pe care l-a săpat în piatra de deasupra mormântului, „Ioanichie Schimonah, 1638”. Timp de câteva veacuri, sfintele sale moaște au rămas în peșteră neștiute de oameni, fiind totuși bine păstrate datorită unei pânze țesute ca un epitaf de un păianjen. Moaștele sfântului au rămas neatinse până în 1944, când arhimandritul Pimen, de la Mănăstirea „Negru Vodă”, s-a coborât cu o frânghie în peșteră și a descoperit pe un pat de piatră osemintele întregi, galbene și bine mirositoare ale marelui sihastru din Valea Chiliilor. Până în 1990, odoarele sfinte au fost păstrate în biserica rupestră a Mănăstirii Cetățuia și de atunci numeroși credincioși se duceau să se roage Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. Acest sfânt a devenit pentru credincioși, mărturisește protosinghelul Modest Ghinea, starețul Mănăstirii Cetățuia „Negru Vodă”, tămăduitor de boli, făcător de minuni, ocrotitor al familiilor și mijlocitor al celor care nu pot avea prunci.
(Ziarul Lumina)